CEEA CE DUMNEZEU A ÎMPREUNAT - OMUL SĂ NU DESPARTĂ

 

 

 

 

Cum și unde trebuie să stea bărbat și femeie în biserica? Numeroase cărțulii de reguli pentru creștini indică clar că bărbatul stă în partea dreaptă, cea sudică, iar femeia în partea stângă, cea nordică. Însă, ținând cont de numărul mai mare de femei față de bărbați, totuși femeile rămân a fi așezate și în spațiul dedicat în special bărbaților. De unde vine aceasta regulă și de ce din copilărie suntem învățați să respectăm cu strictețe ca o doctrină importantă?

Și la ortodocși și la romano-catolici, tineri veniți să se cunune se așează după regulă: bărbatul de-a dreaptă, femeia de-a stânga. Dar la cununie preotul unește mâinile tinerilor (iar pe-a locuri se leagă cu batistă), și spune: „…Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte‑i pe dânşii într‑un gând; încununează‑i într‑un trup; dăruieşte‑le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni”.

Și logic ar fi, ca și după cununie, cuplu să stea în biserică unul lângă altul. În practica însă se întâmplă invers. Soțul stă într-o parte, soția în altă, iar copiii fie aleargă pe afară, fie în biserica se despart între cei doi părinți.

Nu înțeleg totuși de ce soțul trebuie să stea sepărat de soția în biserica? Poate că de aici vine și participarea pasivă a bărbaților noștrii la slujbele divine.

Despre separarea bărbaților de femei în biserică ne vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ce faci omule? Te uiți în biserică cu ochii lacomi după femei frumoase? Crezi că biserica este casă de desfrâu? Ar trebui să aveți în sufletul vostru un zid care să vă despartă de femei; dar, pentru că nu vreți să ridicați în sufletele voastre astfel de zid, Sfinții Părinți au socotit că trebuie să vă despartă de ele prin scânduri. Dar, după cum aud pe cei bătrâni spunând, în vechime nu erau aceste despărțituri între bărbați și femei, că în Hristos Iisus „nu mai este barte bărbătească și parte femeiască” (Galateni 3,28). Pe vremea Apostolilor, bărbații stăteau în biserică la un loc cu femeile; și bărbați erau bărbați, iar femeile, femei…”. Înțelegem că sfântul părinte face trimite la bărbați și femei, mai probabil necăsătoriți, și nicidecum la cupluri căsătorite. Plus, face o mențiune importantă că era biserica în primele veacuri și cum s-a ajuns la acele despărțituri din lemn.

Astăzi, probabil că creștini se orienteză și după Catapeteasma sau Iconostas care desparte altar de restul bisericii. Icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma este amplasat în partea stângă a Ușilor Împărătești – zonă destinată femeilor, Icoana Mântuitorului în cea dreaptă – respectiv și bărbați se grupează la peretele drept.

Tradiția de a aranja bărbați separat de femei se respectă cu strictețe în sinagogile evrești. Acolo exista practica de a instala un perete din lemn sau construirea galeriilor la etajul doi, unde sunt așezate femeile.

În moschee bărbați stau în primele rânduri, în spatele lor stau femei. Aceasta regula vine dint-o sura a Coranului, unde se indică anume așa ordine pentru rugăciune în islam. Asemenea practică se observă și la unii creștini de rit vechi – lipoveni (http://ruvera.ru/news/kiliiya_100_letie).

Paradoxal, însă scaunul sau catedra egumenei mănăstirii ca regula se așează în partea dreaptă, locul destinat bărbăților.

Nu vrea să provoc o schimbare doar fizică, doresc o atitudine responsabilă a cuplurilor noastre. Noi preoții de atâtea vorbim despre rolul familiei, despre copiii, despre creșterea demografică… Dar ce facem noi, ca o familie să fie integrată în Casa Domnului?

„Ceea ce Dumnezeu a împreunat – omul să nu despartă”! Matei 19, 6.

#creștinismulautentic

 

This slideshow requires JavaScript.

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Susține Insula Fericirii!

Flickr Photos