Comemorarea Sfântului Ştefan la Ghidighici

Recent, în incinta Parohiei Ghidighici, Asociaţia Obştească “Insula Fericirii” împreună cu tinerii parohiei noastre, au desfăşurat eveniment istorico-spiritual-cultural dedicat marelui domnitor al Moldovei – Binecredinciosului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Program evenimentului a cuprins:
– Acatistul Binecredinciosului Ștefan cel Mare;
– Cuvânt de salut (diac. Vasile Manica, licenţiat în istorie şi teologie).
– Actualitatea vieţii și faptelor domnului Ştefan cel Mare (Alexandra Chirica, profesor de istorie, Liceul Prometeu).
– Versuri şi cântece despre Ștefan cel Mare (tinerii şi corul Parohiei Ghidighici).
– Sceneta teatralizată (prot. Maxim Melinti, Ştefan Bucşan, Arsen Avetisean, Daniel Popescu).

În final, toţi cei prezenţi au avut ocazie să facă poze frumoase cu Ştefan cel Mare!!!

Mulţumim participanţilor şi organizatorilor!

 

Menţionăm că AO “Insula Fericirii” este organizaţie de binefacere, neguvernamentală, apolitică, nonprofit, care promovează și susţine proiecte caritabile, culturale, sociale, educaţionale, sportive şi ecologice. 

Scopurile Asociaţiei:
1. Susţinerea, reabilitarea şi resocializarea persoanelor aflate în detenţie;
2. Prevenire HIV/SIDA, TB, hepatite virale, alcoolismul, fumatul și alte vicii în rândurile elevilor, tinerilor și deţinuţilor;
3. Reducerea sărăciei în rândurile familiilor social-vulnirabile din Ghidighici;
4. Prevenirea violenţei domestice și a traficului de fiinţe umane;
5. Promovarea modului sănătos de viață;
6. Asistenţa persoanelor cu dizabilităţi;
7. Prevenirea suicidului;
8. Susţinerea institutului familiei;
9. Protejarea mediului;
10. Desfăşurarea activităţilor educaţionale, culturale, ştiinţifice şi sportive;
11. Promovarea voluntariatului.

Detalii pe insulafericirii.org

 

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video