Echipa RAI a luat locul I la Festivalul Național al Teatrului Social 2016

 

 

 

La data de 10 septembrie, Y-PEER a organizat instruire în educația sexuala și teatrul social pentru tinerii din Ghidighici.

Participanții întâlnirii s-au arătat interesați de probleme cu care se confruntă tinerii de azi: relații sexuale, sarcina nedorită, avortul, infecții transmisibile etc. S-a dat start pentru teatrul social care va aborda una dintre probleme menționate, iar piesele teatrale vor fi prezentate în mai multe locuri publice pentru a informa și a sensibiliza societatea, a trezi sentimentul de responsabilitate și implicarea în prevenire unor situații care devin tot mai frecvente în rândul tinerilor din Moldova.

În următoarele săptămâni, tinerii, care și-au numit echipa lor ca echipa RAI (Responsabil – Activ – Implicat) au făcut cu mare stăruință repetiții pentru prezentarea scenetei.

După pregătiri, sceneta „O viață abandonată” a fost lansată în mai multe instituții de învățământ preuniversitar din Chișinău. Surpriza cea mare a fost și pentru creștinii din s. Ghidighici, care au urmărit cu emoții deosebite prezentarea tinerilor noștri.

Din cele 30 de echipe din toată țară, care au aplicat la acest Festival, doar 14 echipa au trecut pragul preselecției pentru finala, printre care s-a numărat și echipa RAI.

La data de 26 noiembrie, echipa RAI a prezentat unui public larg sceneta cu genericul “O viață abandonată” în cadrul Festivalului Teatrului Social. Festivalul s-a desfășurat în Casa de Cultură a orașului Ialoveni.

Sceneta a elucedat probleme actuale cu care se confruntă tinerii noștrii de zi cu zi. Scopul prezentării a fost de a sensibilliza opinia publica, de a trezi responsabilitatea părinților, tinerilor și tuturor organelor de stat vis-a-vis de lipsa educației sexuale, avort, HIV/SIDA, etc.

Echipa noastră a luat punctajul maxim din partea juriului și s-a clasat pe locul întâi din numărul celor 14 echipe. Din partea Y-PEER Moldova, echipa noastră a primit Diploma, iar fiecare participat a primit în dar câte un ghiozdan. Ministerul Educației al RM, a oferit un premiul bănesc, care, după consultarea echipei, va fi folosit pentru îmbunătățirea acțiunilor desfășurate de A.O. Insula Fericirii.

Menționăm că evenimentul a fost realizat în cadrul Festivalului Național de Teatru Social, organizat de Rețeaua de Tineri Educatori DE LA EGAL LA EGAL, Y-PEER Moldova în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și Fondului ONU pentru populație, UNFPA.

 

Instruire

 

Repetiții

 

Prezentare

Gimnaziul nr. 79 Ghidighici

 

Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”

 

Biserica Ghidighici

  1. Daca nu ma gresesc Balti a luat primul loc! Cam duceti lumea in eroare!!

    Comentat de Alina din 4 December 2016 la 09:50
  2. Alina, nu avem obicei a spune minciuni! Treceti pe linkul Y-PEER Moldova si vedeti cum a fost treaba: http://moldova.unfpa.org/ro/news/elevii-din-ghidighici-au-luat-premiul-pentru-cea-mai-bun%C4%83-presta%C8%9Bie-scenic%C4%83-la-festivalul

    Comentat de preot Maxim Melinti din 23 June 2017 la 21:42

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Susține Insula Fericirii!

Flickr Photos