29 Iunie 2020 Vizualizări: 992
115 ANI DE LA NAȘTEREA PĂRINTELUI PAUL MIHAIL
„E aşa de scurtă viaţa noastră.
Toate răutăţile provin de la oameni şi împrejurări.
Dar în esenţă, e aşa de plăcut să trăieşti,
să vezi şi mai ales să gândeşti.”[Mihail 1991, 119]
Paul Mihail (fost Pavel Mihailovici) s-a născut la 29 iunie 1905 în s. Cornova, judeţul Orhei (azi raionul Ungheni), în familia dascălului şi învăţătorului Iustin Mihailovici şi al Elenei, născută Huzun, descendenta mai multor generaţii de preoţi cărturari români. Neamul Mihailovici parvine din comuna Ciuciulea, fostul ţinut al Iaşilor, unde predecesorii au fost preoţi şi dascăli.
Tatăl său, pe când era elev la Seminar, sub influenţa poporanismului s-a dedicat mişcării pentru ridicarea poporului. Plecând din clasa a 5-a din Seminar, a fost numit într-un sat îndepărtat de capitala judeţului – Cornova – unde la cele 80 de case ale locuitorilor răzeşi şi ţărani lipsea o şcoală începătoare. Tânărul învăţător a început să înveţe copiii în 1893 pe la casele lor, apoi satul a ridicat o construcţie modestă din cărămidă, sală pentru clasă, unde el a predat până la tragica moarte prin accident din 1909. Odată cu slujba de învăţător, a îndeplinit-o şi pe cea de dascăl al bisericii Sf. Dumitru şi a fost preşedintele comitetului de construcţie a bisericii din piatră, cu hramul Sf. Gheorghe. Prin căsătoria cu Elena Huzun, fiica căpitanului de mazâli din satul Meleşeni, jud. Orhei, şi-a întemeiat gospodăria şi a avut nouă copii, ultimul băiat fiind Paul.
Paul, rămânând orfan de tată la vârsta de 3 ani, a fost dus la orfelinatul mănăstirii Hârjauca, unde a urmat şcoala mănăstirească, iar în 1918 a fost admis ca elev la Seminarul Teologic din Chişinău. Sporind în învăţătură, Paul Mihail a fost cel dintâi la absolvire, în 1926 [Vornicescu 1993, 7-9].
Fiind în seminar, el a condus secţia culturală a Societăţii culturale a elevilor Seminarului „Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni”. În cadrul acestei secţii a prezentat diverse referate, care puţin mai târziu au fost publicate în revistele din Chişinău şi Iaşi: Luminătorul, Studentul, Calendarul Bisericesc, Cuvânt Moldovenesc ş.a. Anume aici, în clasele seminarului, tânărul teolog studiază documente şi manuscrise din bibliotecile parohiale şi mănăstireşti şi din arhivele instituţiilor de învăţământ şi ale statului.
În toamna anului 1926 devine studentul Facultăţii de Teologie din Chişinău, care a fost inaugurată la 8 noiembrie a aceluiaşi an. Mai târziu, pe paginile revistei „Luminătorul”, părintele Paul va lăsa o amintire caldă despre înfiinţarea primei Facultăţi de Teologie în Chişinău, despre activitatea ei, despre mari dascăli ai teologiei, care au îndrumat şi au crescut mai multe generaţii de preoţi, savanţi şi slujitori vredinici ai Bisericii.
În 1928 debutează în presa periodică. Publică primul său articol „Despre bibliotecile parohiale”, în care tânărul teolog arată dragostea sa pentru cărţi şi biblioteci, şi mai ales de ordinea şi starea lor în parohiile basarabene. La Facultatea de Teologie îndeplineşte timp de 4 ani funcţia de secretar al facultăţii (ianuarie 1927 – decembrie 1930).
Paralel, din 1928, urmează cursurile Facultății de Litere, secţia Istoria Românilor a Universităţii din Iaşi, unde a fost remarcat de profesorii Ilie Minea, Dan Simonescu, Orest Tafrali, Petre Constantinescu-Iaşi.
În noiembrie anului 1930 susţine teza de licenţă la catedra „Istoria Bisericii Române”, obţinând notarea „Magna cum Laude” pentru lucrarea „Legături culturale bisericeşti dintre români şi ruşi în secolele XV-XX. Schiță istorică” (în extras 78 pagini), publicată în revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti. Luând în consideraţie stăruinţa lui pentru cunoaşterea trecutului Bisericii, Eparhia Chişinăului, în fruntea căreia se afla Mitropolitul Gurie Grosu, îi acordă bursă pentru studii în sud-estul Europei: Jugoslavia, Bulgaria, Grecia şi Turcia (1930-1932). Prin greutăţi, uneori flămând, fără odihnă, bolnav, lucrează insistent, studiind şi copiind numeroase documente, hrisoave, acte voievodale şi manuscrise vechi, privitoare la istoria patriei şi a neamului.
Rămâne cu impresii şi amintiri deosebite, care le expune în agenda sa, mai târziu publicată ca Jurnalul călătoriei de studii în Sud-Estul Europei: „Ce-am simţit aici nu pot exprima prin cuvinte. Trebuie să fii aici ca să simţi harul acoperământului divin” [Mihail 1991, 67]. Iar aflându-se zilnic la slujbele divine din mănăstirile Muntelui Athos, văzând viaţa curată şi înălţătoare, care o duceau călugări athoniţi, îşi pune întrebarea privind planurile din viitor: „Voi merge la călugărie, la viaţa curată, la muncă şi rugăciune…”[Mihail 1991, 69] şi în altă parte: „Da sau nu? Spre preoţia de mir sau spre călugărie?”[Mihail 1991, 72].
Se întoarce la Chişinău cu un număr mare de documente, hrisoave, manuscrise, tipărituri şi corespondenţe, care au format un bun al Patrimoniului Cultural Naţional.
Materialele aduse de Paul Mihail în ţară, la începutul lunii februarie 1932, constituiau o mare noutate ştiinţifică, fiind descoperite în locurile unde nici un român până atunci. Erau texte şi informaţii despre aprox. 1000 de documente din secolele XV-XIX, între care acte necunoscute, dinaintea şi în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi a altor domni, descrieri de manuscrise şi tipărituri vechi. Rezultatele cercetărilor întreprinse au văzut lumina tiparului în studii şi articole fundamentale pentru istoriografia românească, elogios apreciate de istoricii vremii: N. Iorga, Mihai Costăchescu, Gh. Ghibănescu, P.P.Panaitescu, Damian Bogdan.
Cel mai vechi document descoperit de Paul Mihail este Hrisovul lui Alexandru cel Bun care datează din 6 ianuarie 1406. Prin acest act domnesc, Alexandru dăruiești mai multe sate mănăstirii Bistrița. „Când am dat de el…, mărturisește Paul Mihail, cu dreapta îmi făceam cruce, iar cu stânga îl strângeam la piept…”.
Se căsătoreşte şi este hirotonit diacon (1933) la Catedrala „Naşterea Domnului” şi preot (1936) la „Soborul Vechi” din Chişinău. Aici a slujit din anul 1936 până la 28 iunie 1940 şi din iulie 1941 până la 18 august 1944.
În anul 1930, în calitate de secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia Basarabia, a efectuat o călătorie prin satele provinciei, pentru a aduna informaţii despre bibliotecile parohiale, cărţile şi icoanele vechi din biserici. Materialul adunat din cele 21 de biblioteci parohiale ale judeţelor Bălţi, Orhei, Lăpuşna şi Soroca a fost publicat în anul 1934, sub titlul „Cărţi bisericeşti, manuscrise şi icoane din Basarabia. Însemnări vechi şi inscripţii”. Reeditat în cartea „Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia. Aşezăminte, scrieri, personalităţi”, a primit premiul „Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române, în anul 1993.
Ion Madan menționează că cartea „Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia”, deține „o puternică încărcătură emoțională care vine, bineînțeles, din sufletul celui ce semnează volumul. Autorul a intenționat să-i ajute pe cei setoși de a cunoaște istoria neamului, cât și istoria unor valoroare cărți, manuscrise, mănăstiri, biserici, viața unor fețe bisericești, demult trecute în lumea celor drepți. Lansarea cățrii a avut loc la Chișinău cu prezența autorului, pe atunci în vârsta de 88 de ani, plin de dorința să continue a munic, adică a căuta, a găsi, a cerceta și a scrie”[Madan 2007, 145].
Munca sa de cercetător în istorie era orientată, în primul rând, către cunoaştera trecutului pământului natal. Pentru lucrarea sa în manuscris „Tipărituri româneşti din Basarabia de la 1812 până la 1918” Academia Română i-a acordat Premiul Năsturel (în sumă de 5000 lei) la 13 iunie 1939 şi a tipărit-o în 1940 în colecţia „Studii şi cercetări”. Apariţia cărţii i-a adus părintelui Paul apricierea în rândurile savanţilor şi cercetătorilor. Astfel, generalul Rady Rosetti o numeşte „una dintre cele mai importante cărţi citite în ultimul timp”[Simonescu 1993, 30].
La 19 februarie 1945, la Râmnicu-Vâlcea, unde se afla temporar Facultatea de Teologie din Cernăuţi, preotul Paul Mihail susţine teza de doctorat: „Ctitorii româneşti către Locurile Sfinte şi popoarele vecine”, manuscris în 313 pagini. Comisia îl declară Doctor în teologie, specialitatea „Istoria Bisericii”, cu calificativul „magna cum laude”.
În deceniile următoare şi-a continuat cercetările, publicând peste 400 de studii, articole, recenzii şi note.
A activat în calitate de subdirector (1933), apoi director (1941) al Muzeului Istorico-Bisericesc din Chişinău. În 1940 Muzeul a fost evacuat în România, iar la 1942 se redeschide în clădirea Mitropoliei vechi (construită la 1792), fostă reședință a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. După 1944 Muzeul este devastat, iar soarta exponatelor nu este cunoscută. Părintele Paul Mihail, ultimul șef al Muzeului, care mult a suferit după distrugerea Muzeului, își amintește cu durere în suflet: „[…] A rămas Muzeul istoric-bisericesc, cel plin cu cărți vechi și manuscrise multe, comoara trecutului istoric-bisericesc al Basarabiei, cu documente, obiecte de artă și veșminte. Atâtea mitre arhierești, atâtea cărți și evanghelii îmbrăcate în aur și argint, atâtea cruci vechi de chiparos, atâtea odoare și icoane! Cazania Mitropolitului Varlaam, Viețile Sfinților ale lui Dosoftei, Biblia lui Șerban Cantacuzino, Mărgăritarul Sf. Ioan Gură de Aur, Evanghelii, manuscripte românești și slavone, grecești și rusești…”[Mihail 1993, 13].
Director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti (1941-1944). În acestă calitate a prezentat rapoarte despre activitatea şcolii în revista „Luminătorul”.
La 28 iunie 1940 a fost nevoit să se refugieze, temporar, împreună cu familia, la Iaşi. Apoi, din luna martie 1944, definitiv, în România, pentru salvarea sa fizică şi a membrilor familiei sale. Conform propriilor mărturisiri, părintele Paul Mihail a dus, multă vreme, „ o viaţă de refugiat, alungat din casă, cu multe strămutări, frică şi lipsuri”.
După 1944, preot la biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea (1944-1946).
Între anii 1946-1980 deţine funcţia de paroh al bisericii „Banu” din Iaşi, despre care aminteşte în lucrarea intitulată „Contribuţii documentare la istoria oraşului Iaşi”, apărută în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi” (vol. I şi II din an. 1987), în anul 1942 este avansat în treapta de iconom stavrofor. Aici a predicat şi a catehizat la fiecare slujbă, a introdus cântarea de obşte în biserică şi s-a îngrijit pentru buna conservare a inventarului parohiei.
Asistent la Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi (1948-1949).
Participant la mai multe congrese şi simpozioane istorice din străinătate (Sofia, Praga, Varşovia, Moscova ş.a.).
Au fost apreciate scrierile sale prin înregistrarea lor în „Bibliografia veche românească”, „Bibliografia românească de lingvistică”, „Bibliografia istorică a României” şi în bibliografii de peste hotare. De asemenea, citarea acestora în diverse lucrări de specialitate arată contribuţia sa în domeniul istoriei şi valoarea studiilor sale pentru întreaga lume şi în special pentru cultura neamului nostru.
Împreună cu fiica sa, dr. Zamfira Mihail, a publicat volumul „Acte în limba română, tipărite în Basarabia”, precedate de bibliografia tipăriturilor româneşti din Basarabia, l, 1812-1830, care „constituie una din pietrele de temelie, din monadele tempului bibliologiei noastre”[Rău 2005, 1-2]. Această lucrare fundamentală apare în 411 pagini, la București, în 1993.
A fost omagiat la implinirea a 70, 75 şi 80 de ani în publicaţii bisericeşti şi ştiinţifice [Caproșu 1975, David 1975, Gașpar 1985, Gorovei 1985, Irimia, Gașpar 1980, Lemny 1985].
Pentru îndelungata şi excepţionala slujire preoţească a bisericii şi culturii române, părintele Paul Mihail a fost distins, în anul 1974, cu ordinul „Crucea Patriarhală Comemorativă”, de către Preafericitul patriarh Iustinian. Iar pentru activitatea de slujitor al Bisericii de peste 50 de ani, în anul 1980, Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, îi acordă părintelui Paul Mihail gramota către ziua Învierii Domnului, prin care i s-a conferit titlul onorific de „Avva”.
În noaptea de 10 spre 11 octombrie 1994 preotul Paul Mihail a trecut în lumea drepţilor. „Paul Mihail s-a stins din viaţa aşa cum a trăit, senin şi blând, împăcat cu sine şi cu lumea, în liniştea patriarhală a casei sale din Bucureşti, un adevărat templu, cum puţine mai sunt astăzi în ţară”[Mitu 1994, 291].
„După cum mărturisesc apropiații dumnealui, și ultima sa zi a început-o tot la masa de scris, avâd, ca și pe parcursul întregii vieți, un program bine difinit”[Madan 2007, 145]. Deci, luni, 10 octombrie a fost o zi obişnuită şi chiar a terminat studiul privind „Obştea Mănăstirii Neamţ la anii 1836-1837”, care a şi fost dus de fiica sa, cercetătoarea ştiinţifică Dr. Zamfira Mihail dlui academician prof. Virgil Gândea, spre a-l avea la momentul când urma să se sărbătorească împlinirea a 200 de ani de la trecerea din viaţă a Sfântului Cuviosului Paisie Velicikovski, arhimandritul şi stareţul mănăstirilor Secu şi Neamţ – la 15 noiembrie 1994 în Catedrala „Înălţarea Domnului” de la Mănăstirea Neamţ.
Dorinţa testamentară era ca să fie dus şi înmormântat lângă părinţii săi, în satul natal Cornova, judeţul Orhei (astăzi Ungheni). Lucrul acesta nu s-a înfăptuit. Trupul neînsuflețit al părintelui a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii Căldăruşani, lângă Muzeul cu icoane basarabene şi în apropierea mitropolitului Grigore Dascălul al Ungrovlahiei.
Părintele Paul a suferit ca pe o răstignire prelungită neputinţa de a mege zece ani la locurile copilăriei sale, deşi s-a aflat în permanentă activitate ştiinţifică de cercetare în spaţiul de parohie, de arhive şi biblioteci de toate nuanţele (bisericeşti şi laice). A suferit în anul 1985, când, la împlinirea a optzeci de ani, în unele articole de omagiere, din cauza „cenzurii”, nu s-au putut înscrie corect datele biografie în coordonatele reale ale spaţiului georgrafic românesc de unde provinea, ci doar: creşte (sau a crescut) în localitatea (sau satul) Ciuciulea din ţinutul Iaşului (sau „din vechiul ţinut Iaşi”)[Ivan 1994, 123].
Prin studiile sale istorice a adus o contibuţie importantă la descoperirea şi studierea surselor medievale ale istoriei naţionale, fiind cel dintâi cercetător român al Arhivei Metocului Sfântului Mormânt din Istambul (Constantinopol).
Multe alte documente inedite pe care le-a descoperit şi publicat – ca şi unele manuscrise şi obiecte de artă – le-a donat Bibliotecii Academiei Române, Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, Arhivelor Statului din Iaşi, Institutului de Istorie din Iaşi.
Părintele Paul Mihail a rămas şi va rămâne pe veacuri pentru neamul nostru, pentru istorie şi Biserică, un preot şi cercetător cu „caldă afecţiune umană”[David 1975, 934], „un părinte al dragostei”[Bălan 1992, 3], „un patriot al meleagurilor natale, al limbii, tradiţiei poporului nostru şi al culturii”[Melinti 2005, 145].
O imagine de excepție a părintelui Paul Mihail ne oferă Iurie Colesnic în cartea sa Timp și istorie. Autori de la „Viața Basarabiei”: „M-am întâlnit cu el o singură dată. În 1992, la Muzeul Literaturii Române din București, unde am prezentat o expoziție de portrete ale scriitorilor basarabeni. Ne vedeam pentru prima și ultima oară. Dar aveam senzația că ne cunoașteam de-o viață, stabilind că pe undeva suntem rude, căci bunicul meu avea pământ pe moșia Cornovei și botezase acolo. Dar cel mai important moment pe care mi l-a descoperit Paul Mihail, dovedind o profundă cunoaștere a limbii ruse, a fost atunci când mi-a descifrat etimiologia satului meu de baștină, Dereneu, atestat documentar din 1495, adică din timpurile lui Ștefan cel Mare. Denumirea provenea de la cuvântul slav deoren – în traducere, copac de corn, ceea ce corespunde realității. Satul și astăzi e înconjurat de păduri de corn. Am corespondat, ne-am amintit de lucruri uitate, de oameni uitați și în sufletul meu a rămas lumina unui om nemaipomenit – părintele Paul Mihail…”[Colesnic 2011, 224].
Pr. Dr. Maxim Melinti
Bibliografie:
Bălan 1992: Bălan I., Dascăl de teologie ortodoxă: Paul Mihail, In: Literatura şi Artă, nr. 7/1992, 3.
Caproșu 1975: Caproşu I., Paul Mihail la a 70-a aniversare. In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” din Iaşi, 1975, 417-418.
Colesnic 2011: Colesnic Iu., Timp și istorie. Autori de la „Viața Basarabiei” (Chișinău 2011), 222-224.
David 1975: David P., Preotul Paul Mihail la 70 ani. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-8/1975, 934.
Enciclopedia 1978: Enciclopedia istoriografiei româneşti (Bucureşti 1978), 219.
Gașpar 1985: Gaşpar I., Preotul Dr. Paul Mihail la 80 de ani, In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 10-12/1985, 795-800.
Gândea 1992: Gândea V., Trecutul la timpul prezent: Paul Mihail. In: Literatura şi arta, nr. 7/1992, 1,3.
Gorovei 1985: Gorovei Ş., Dr. Paul Mihail la 80 ani. In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” din Iaşi, 1985, 999-1000.
Irimia, Gașpar 1980: Irimia T., Gaşpar I., Preotul Paul Mihail la 75 de ani. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 3-5/1980, 396-397.
Ivan 1994: Ivan I., „Avva Pavel” – preot dr. Paul Mihail. In: Teologie şi viaţă, nr. 11-12/1994, 123.
Lemny 1985: Lemny Ş., Pr. dr. Paul Mihail. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 10-12/1985, 814-815.
Madan 2007: Madan I., O viață cu calificativul „Magna cum Laudae”. In: Basarabeni în lume: (Col. de materiale şi doc. prez. la polipticul cultural-istoric şi şt. omonim) / Bibl. Naţ. a Rep. Moldova; dir. gen.: Alexe Rău; alcăt. şi îngrijitor: Raisa Melnic, Vol. 3 (Chişinău: BNRM, 2007), 142-146.
Melinti 2005: Melinti M., Paul Mihail – preot şi istoric al neamului. In: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”, Vol. III (Chişinău: CEP USM, 2005), 142-145
Melinti 2007: Melinti M., Paul Mihail – preot, istoric, patriot. In: Basarabeni în lume: (Col. de materiale şi doc. prez. la polipticul cultural-istoric şi şt. omonim) / Bibl. Naţ. a Rep. Moldova; dir. gen.: Alexe Rău; alcăt. şi îngrijitor: Raisa Melnic, Vol. 3 (Chişinău: BNRM, 2007), 41-46.
Melnic 1992: Melnic I., Ateneul de cultură şi credinţă „Biserica Albă”. In: Magazin bibliologic, nr. 2/1992, 8-9.
Moraru 1994: Moraru M., In memoriam Paul Mihail (1905-1994). In: Revista de istorie şi teorie literară, nr. 4/1994, 465-466.
Mihail 1931: Mihail P., Legături culturale-bisericești dintre români și ruși în secolele XV-XX. Schiță istorică. In RSIAB, XXII, 1932, 199-276.
Mihail 1991: Mihail P., Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei (1931) (Bucureşti 1991).
Mihail 1992: Mihail P., Facultatea de Teologie a Universităţii din Iaşi (1926-1940). In: Luminătorul, nr. 2/1992, 38-40.
Mihail 1998: Mihail P., Jurnalul (1940-1944) şi corespondenţă (Bucureşti 1998).
Mitu 1994: Mitu M., In memoriam Paul Mihail. In: Romanoslavica, 1994, 291.
Păcurariu 2002: Păcurariu M., Dicţionarul teologilor români (Bucureşti 2002), 289-291.
Rău 2005: Rău A., Pe cărarea lui Desiderie (La centenarul naşterii Avvei Paul Mihail). In: Gazeta bibliotecarului, nr. 6/2005, 1-2.
Simonescu 1993: Simonescu D., Lucrările bibliografice ale părintelui avva Paul Mihail. In: Magazin bibliologic, nr. 1/1993, 30.
Țurcanu 2000: Ţurcanu I., Părintele cărturar Paul Mihail: Evocare în legătură cu apariţia postumă a „Jurnalului” său. In: Limba română, nr. 6-12/2000, 177-179.
Vornicescu 1993: Vornicescu N., Cuvânt înainte, In: Paul Mihail. Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia (Chişinău 1993), 7-9.
Lasă un comentariu