09 Decembrie 2014 Vizualizări: 1398
Ce este corupţie?
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române cuvântul corupție are următoarele sensuri:
1. Îndepărtare, stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.
2. Desfrânare, depravare.
În context, în care folosim astăzi termenul corupţia reprezintă folosirea abuziva a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Orice act al unei instituţii sau autorităţi care are drept consecinţa provocarea unei daune interesului public, în scopul de a promova un interes/profit personal sau de grup poate fi calificat drept ”corupt”.
Nu este însă obligatoriu să existe un prejudiciu (concret sau material) al interesului public pentru a putea identifică o fapta de corupţie.
Rezumând putem spune ca ne aflam în fata unui fapt de corupţie atâta timp cât un funcţionar sau oficial (ales sau numit), profitând de poziţia sa, obţine alte beneficii personale în afara celor la care este îndreptăţit prin lege (salariu).
Această definire larga a corupţiei este reflectată în legislaţia în sens restrâns, prin definirea anumitor infracţiuni distincte care se încadrează în termenul generic de corupţie, precum: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite etc.
Care este răspunsul Bisericii despre corupţiei?
Dumnezeu ne învaţă prin Decalogul Său, adică cele Zece porunci, de două ori despre problema care o cercetăm – problema corupţiei.
În primul rând la porunca a 8-a Dumnezeu pedepseşte pe acela care fură. Furtul este considerat unul dinte cele mai mari păcate ale omenirii.
Şi-n al doilea rând, la porunca a 10-a, când ne îndeamnă că să nu poftim casa aproapelui nostru; nici nevasta aproapelui nostru, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui nostru (Exodul 20, 2-17; Deuteronom 5, 6-21).
Dar, dacă înțelegem termenul corupția și prin cel de-al doilea sens, cel al desfrâului, atunci atribuim și cea de a 7-ea porunca: Să nu fii preadesfrânat!, pentru că și desfrâul poate fi urmat de dorința de a avea relații cu partener străin, ”care nu-ți aparține” după legea statului sau/și a Bisericii.
Deci vedem clar că Dumnezeu voieşte ca noi să ne bucurăm de cele câştigate în urma lucrului făcut de mâinile noastre, în sudoarea feţei (Facere 3, 19). Dar nici cum să poftim lucrul cuiva, să-l invidiem.
Cum Biserica poate lupta cu corupţia?
Alături de organizaţii guvernamentale şi ONG-uri, Biserica trebuie să înveţe cetățenii, adică credinciosul popor, care sunt consecinţe şi daune pentru cel care este corupţionar, pentru întreagă societate, şi care sunt urmările negative pentru persoana respectivă, în sens spiritual.
Biserica este obligată să înveţe creştinii săi, că corupţia, are ca urmare îndepărtare de Dumnezeu, Cel Care niciodată nu a poftit ceva străin. Fiind Împăratul tuturor, Împăratul lumii, a primit a se naşte în iesle, a lua chip de rob și a viețui într-o formă destul de modestă. Sau, după cum spunea Însuși: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul (Matei 8, 20).
Dumnezeu Cel Prea Milostiv este exemplul pentru noi toţi, cei care dorim să trăim o viaţă după poruncile dumnezeieşti, după Sfânta Scriptură şi Canoanele Bisericeşti.
Preot. Maxim Melinti
Lasă un comentariu