CE ESTE CRIJMA?

 

 

 

Crijma derivă de la „hrizma”, care greacă se traduce ca ungere. De aici vine și Hristos, adică „Unsul” lui Dumnezeu.
În cadrul slujbei Botezului se încadrează cea de-a două taină – Mirungerea sau Ungerea cu Sfântul Mir, care în greacă așa și se numește Χρίσμα sau Το ιερό Μυστήριο του Χρίσματος.
Acest Mir, inițiat îmbiba haina baptismală sau cămașă, pe care o îmbrăcau la ieșire din baptisteriu (bazin mare pentru botezul celor mături). Timp de o săptămână, cei nou-botezaţi erau numiţi luminaţi (φωτισομένος): atât în sens spiritual, dar şi pentru că trebuiau să poarte timp de o săptămână haina albă de la Botez şi să se împărtăşească zilnic cu Sfintele Taine, iar în a opta zi a li se ştergea fruntea de Sfântul Mir şi erau dezbrăcaţi de haina albă.
După ce creștinismul a căpărat drepturi în cadrul Imperiului Bizantin, botezul copiilor devine tot mai răspândit, și respectiv haina sau cămașă a fost înlocuită cu pânză albă, iar în zilele noastre cu un prosop mare.
Molitfelnicul sau Trebnicul, care conține slujba Botezului spune: „Apoi îl îmbracă (pe cel botezat) în haină curată, zicând: Se îmbracă robul lui Dumnezeu (N) în haina dreptăţii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.” Iar cântărețul cântă: „Haină luminoasă dă-mi mie, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Mult-milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.”
Și doar în spațiul nostru, unde practica de a avea „99 de cumetrii” a devenit „normalitate”, în loc de un prosop, vedem zeci de prosoape, de diferite forme și culori.
Deci, în mod normal, crijma se socote doar acea pânză albă în care ține copilul după scufundarea în cristelniţă.
Dar nicidecum crijma nu poate fi considerat prosop, îmbodobit cu un buchet de busuioc, flori vii sau de plastic. Interesant că în limba rusă se zice „крыжма”, și este la fel pelencuța în care se îmbracă copilul.
P.S. Mulțumes Ana și Ion Bucsanu, care m-ați motivat să scriu acest articol și care primii au RENUNȚAT la prosoape „tradiționale”.

 

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Susține Insula Fericirii!

Flickr Photos