31 Martie 2015 Vizualizări: 1292
De multe ori am observat că cântarea și cititul în biserici este lasă de dorit, și aceastea sunt cauzate grăbitului sau neglejenței din partea preotului-paroh și a celor de la strană! Bineînțeles că nu toate parohii, dar mai ales cele rurale, pot să-și permită să întreține un cor format din cântăreți profesioniști sau psalți binepregătiți, așa cum le au catedrale, biserici din capitală și mănăstiri mari. Dar nici voci ale maneliștilor și ale cântăreților de operă nu putem admite în sfintele locașe.
În opinia mea, în mod cel mai ideal, ar fi ca toată comunitate să intoneze cântările în timpul sfintei liturghii și altor laude bisericești, nu pentru a face economie pe seama corului, ci pentru a-i mobiliza și a-i concentra mai mult pe creștini asupra faptului că liturghia de fapt este slujba comună a tuturor celor prezenți în biserica, nu doar a preotului și au unui grup de ”inițiați în tainele misterului”. De aici ar despărea și fenomenul care bântuie printre creștinii noștrii, de genul: ”părinte, în timpul rugăciunii mereu îmi fuge gândul”.
În practică, creștinii noștrii absenteață trupește și uneori sufletește la slujbă, pentru că unii vin să asculte cântarea frumoasă, alții ca să se roage pentru probleme lor. Și așa se întâmplă că participarea verbalo-vocală ale laicilor are loc maximum de 2 ori: la Crez (dacă-l cunosc) și la Tatăl nostru, și atunci cu o condiție, dacă acestea nu au fost intonate pe o melodie ”teatralizată”. Or vechile noastre cărți liturgice indică ca cântarea în timpul sfintei liturghii să fie oficiată de către poporul (în cărți ”norod”), acolo, unde cărțile de cult moderne au pus înlocuit-o cu termentul ”strana” sau ”cor”, arătând că coriștii sau psalții trebuie să-și facă treaba lor. Atunci și noutăți eparhiale ar trebuie să-și modifice lexiconul, înlăturând propoziția: ”răspunsurile la strană au fost oferite de corul X”!
Mi-aș dori ca cântarea să fie realizată cu mare grijă din partea păstorilor noștrii și intonate cu mare căldură sufletească de către credincioșii noștrii.
Mai jos redau texte scripturistice și unele canoane care se referă direct sau indirect la modul în care trebuie să aibă loc cântare în biserică.
Toată suflarea să laude pe Domnul. (Psalmi 150, 6)
Umpleţi-vă de Duhul Sfânt , vorbind între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre, mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu-Tatăl. (Efeseni 5, 18-20)
Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. (I Corinteni 14, 15)
Cei care vin în Biserică spre a cânta, voim să nu se folosească nici de strigăte excesive silind firea spre răcnire, nici să rostească ceva din cele ce nu se potrivesc şi nu sunt proprii Bisericii, ci cu multă luare aminte şi cu umilinţă să se aducă cântări de laudă Dumnezeului celui ce vede cele ascunse. (Canonul 75 al Sinodului VI Ecumenic)
Dacă bombăniți două sau trei psalmi, iar rugăciunile obișnuite le spuneți la întâmplare și cum se nimerește, plecați acasă socotind asta-i de ajuns pentru mântuirea voastră. N-ați auzit de profetul care spune, că „poporul acesta cu buze Mă cinstește, dar inima lor este departe de Mine”? (Omilia XI la Evanghelia lui Matei a Sfântului Ioan Gură de Aur).
Preot. Maxim Melinti
Lasă un comentariu