CUVÂNT LA SFÂNTA ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREA CRUCE

26 Septembrie 2022 Vizualizări: 999

 

 

 

 

 

Cuvânt la Sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce, al Preacuviosului Părinte Efrem Sirul

Toată sărbătoarea şi fapta Domnului nostru Iisus Hristos este mântuire şi laudă pentru noi, credincioşii, iar lauda laudelor este Crucea. Şi sărbătoarea sărbătorilor, bine plăcută lui Dumnezeu, este când Hristos, pacea noastră, „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), pentru noi S-a Jertfit, iar, mai vârtos, când a înviat din morţi.

Aceasta este doamna şi împărăteasa sărbătorilor. Şi celelalte toate sfinte sunt şi cinstite şi unele de altele se deosebesc în slavă, strălucind ca fulgerul dumnezeirii. Şi pe acestea le cinsteşte după vrednicie şi le prăznuieşte cu credinţă cel sârguitor la poruncile lui Dumnezeu. Iar cei întinaţi şi pângăriţi de păcate şi în praznic sunt fără praznice. Iar sărbătoarea bună şi plăcută lui Dumnezeu este pocăinţa cu lacrimi şi depărtarea de păcate şi cunoştinţa lui Dumnezeu şi dorirea de bunătăţile cele veşnice. Şi când se fac acestea, atunci şi în cer bucurie se face şi Biserica se bucură şi săltă şi cheamă împreună pe toţi drepţii, zicând : „Bucuraţi-vă împreună cu mine, că fiul meu acesta mort era cu păcatele şi a înviat prin pocăinţă”. Sărbătoare bună şi plăcută lui Dumnezeu este atunci când, împreună cu noi, serbează Hristos, când se săvârşesc sărbătorile Lui şi se cinstesc dumnezeieştile Scripturi. Şi împreună serbează Hristos unde sunt adunaţi oameni întru numele Lui, în dragoste, fără vrajbă, nici făţărnicie. Împreună serbează Hristos unde sunt cautaţi săracii, unde sărmanii sunt mângâiaţi, unde străinii sunt odihniţi. Împreună şerbează Hristos, unde este cinstirea lui Dumnezeu, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti, deci aceştia sunt cei adunaţi în numele Său. Că în mijlocul acestora a făgăduit Domnul să fie şi să Se afle. Fericiţi sunt cei ce în acest chip sunt adunaţi, că pe Stăpânul în mijlocul lor avându-L, nimeni nu-i va vătăma pe dânşii.

Deci, aşa să cinstim sărbătorile Domnului, nu sărbătoreşte, ci dumnezeieşte, nu lumeşte, ci mai presus de lume. Nu pridvoare să încununăm, nu dănţuiri să alcătuim, nu feţele să le împodobim, nu cu fluiere şi cu lăute auzul să-l îndulcim, nu cu haine moi să ne îmbrăcăm, nici cu podoabe de aur să ne mândrim, nu cu benchetuiri şi cu beţii. Nu pentru mâncare să strici lucrul lui Dumnezeu. Să nu te păgubeşti de dumnezeiasca Liturghie, pentru nesăţiosul tău pântece, îndeletnicindu-te la bucătărie, ci acestea să le lăsăm acelora al căror dumnezeu este pântecele şi slava deşartă. Iar noi toţi, dimpreună şi mici şi mari, bărbaţi şi femei, monahi şi monahii, creştineşte şi cu evlavie să cinstim sărbătorile Domnului, precum ne-am învăţat, în psalmi, şi în laude şi în cântări duhovniceşti. Să încununăm pridvoarele creştineşte, iar nu ca păgânii, că umbra Legii a trecut, iar adevărul a înflorit, precum auzim pe Apostol, zicând : „Cele vechi au trecut, iar toate s-au făcut noi” (II Cor. 5, 17). Înşelăciunea idolilor s-a surpat, moartea s-a prădat, robia cea din iad s-a dezlegat, împărăţiile înşelăciunii cele cu mulţi dumnezei s-au sfărâmat, omul s-a eliberat, Dumnezeu împărăţeşte, zidirea se veseleşte, Crucea domneşte şi toate neamurile, popoarele, seminţiile şi limbile i se închină şi întru dânsa ne şi lăudăm, împreună cu fericitul Pavel, zicând : „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domului nostru Iisus Hristos” (Gal. 6, 14). Pentru aceasta, pe făcătoarea de viaţă Cruce să o purtăm şi pe uşile noastre şi pe frunte şi pe ochi şi pe gură şi pe piept şi pe toate mădularele noastre şi să ne întărim cu nebiruita armă a creştinilor, cu biruitoarea morţii cu nădejdea credincioşilor, cu lumina marginilor pământului, cu deschizătoarea Raiului, cu surpătoarea eresurilor, cu întărirea dreptei credinţe, cu păzitoarea cea mare a credincioşilor, cu lauda cea de mântuire a Bisericii.

De aceasta, o, creştinilor, să nu ne lipsim, purtându-o în tot locul, în fiecare ceas şi minut. Şi fără dânsa nimic să nu săvârşim, ci şi dormind şi sculându-ne şi lucrând şi mâncând şi bând şi călătorind şi pe mare înotând şi râuri trecând, toate mâdularele noastre cu făcătoarea de viaţă Cruce să le pecetluim. Şi niciodată nu ne vom teme „de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază” (Ps. 90, 5-6). Dacă totdeauna, frate, pe aceasta spre ajutorul tău o vei lua, nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Că, văzându-o pe aceasta, puterile cele potrivnice se înfioară şi se depărtează. Aceasta înşelaciunea idolilor a surpat. Aceasta lumea toată a luminat. Aceasta întunericul l-a pierdut şi a întors lumina. Aceasta, neamurile de la apus şi de la miazănoapte şi de la mare şi de la răsărit, adunându-le, le-a legat într-o Biserică şi întru o credinţă, într-un Botez şi întru o dragoste. O, ce fel de gură sau ce fel de limbă va lăuda, după vrednicie, zidul cel nebiruit al dreptcredincioşilor, pe purtătoarea de biruinţă armă a marelui împărat Iisus Hristos? Crucea este învierea morţilor, Crucea, nădejdea creştinilor, Crucea, toiagul schiopilor, Crucea, frâul bogaţilor, surparea mândrilor, Crucea, semn de biruinţă asupra dracilor, povăţuitoarea tinerilor, Crucea, preţuirea neguţătorilor, nădejdea celor deznădăjduiţi, ocârmuitoarea celor ce înoată pe ape, Crucea, limanul celor înviforaţi, zidul celor ce li se dau războaie, Crucea, tatăl sărmanilor, sfetnicul drepţilor, Crucea, mângâierea scârbiţilor, cununa bătrânilor, Crucea, lumina celor ce stau în întuneric. Crucea, marea cuviinţă a împăraţilor, filosofia barbarilor, Crucea, slobozirea robilor, înţelepciunea neînvăţaţilor, Crucea, propovăduirea Proorocilor, împreună-alergarea Apostolilor, lauda Mucenicilor; Crucea, întreaga înţelepciune a feciorelnicilor, bucuria preoţilor; Crucea, temelia Bisericii, întemeierea lumii; Crucea, pierderea capiştelor idoleşti; Crucea, puterea celor neputincioşi, doctorul bolnavilor; Crucea, curăţirea leproşilor, îndreptarea slăbănogilor; Crucea, pâinea flămânzilor, izvorul celor însetaţi; Crucea, îndrăzneala monahilor, acoperământul celor goi.

Aceasta este aceea care s-a înfipt în mijlocul lumii şi s-a sădit în locul Căpăţânii şi îndată a odrăslit strugurele vieţii. Cu această sfântă armă a rupt Hristos pântecele iadului cel atotmâncător şi a astupat gura cea mult măiastră a diavolului. Pe aceasta văzându-o moartea, cutremurându-se şi înfiorându-se, a slobozit pe toţi cei pe care îi avea de la cel întâi zidit. Cu aceasta, întrarmându-se, fericiţii Apostoli toată puterea vrăjmaşului au călcat-o şi pe toate neamurile, vânându-le, la închinarea ei le-au adunat. Cu aceasta, ca şi cu o platoşă îmbrăcându-se, mucenicii şi ostaşii lui Hristos toate născocirile tiranilor le-au călcat şi cu îndrăzneală L-au propovăduit. Pe aceasta ridicând-o şi purtând-o, cei ce pentru Hristos s-au lepădat de cele din lume, cu multă bucurie, locuiesc în pustietăţi şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. O, ce bunătate nemăsurată şi neasemănată a îndurărilor lui Dumnezeu. Câte bunătăţi a dăruit prin Cruce neamului omenesc! Slavă iubirii Lui de oameni, închinăciune şi stăpânire în veci. Amin. Aţi auzit, iubiţilor şi iubitorilor de Hristos, cât de mare este puterea Crucii, câte sunt isprăvile ei, câte sunt bunătăţile? Că aceasta, ca un bun cârmaci, cârmuind viaţa noastră de aici şi împăcându-o, s-a făcut nouă pricinuitoare şi de viaţa cea veşnică ce va să fie. Această cinstită Cruce, la a doua venire a lui Hristos, iarăşi va să se arate, ca un cinstit şi de viaţă făcător, vrednic de cucernicie şi sfânt sceptru al marelui împărat Hristos, după cuvântul Stăpânului, care a zis că : „Se va arăta pe cer semnul Fiului Omului”. (Matei 24, 30). Drept aceea, aceasta se va arăta întâi pe cer, împreună cu toate oştile îngereşti, luminând tot pământul, până la marginile lui, mai mult decât strălucirea soarelui şi vestind venirea Stăpânului Hristos. Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Proloagele, vol. I, Ed. Buna Vestire, 1995, p. 74-76.