17 Aprilie 2017 Vizualizări: 1836
La data de 17.04.2017, 11 tineri din parohia Ghidighici au finisat cursul (Nivelul I) a Școlii de Catehizare „Sf. Ioan Gura de Aur” pe lângă Biserica Ghidighici.
Cursul s-a desfășurat în perioada Postului Mare (5 martie – 8 aprilie 2017), în cadrul proiectului „Promovarea valorilor în rândul tinerilor”, cu suportul A.O. Insula Fericirii și Biserica Ghidighici.
În cadrul I-lui Nivel, tinerii au studiat următoarele teme: Creația lui Dumnezeu, Crezul, Sfintele Taine, Fericirile, Rugăciunea Domnească, Sfânta Liturghie, Decalogul.
Lecții s-au desfășurat pe teritoriul bisericii și au fost conduse de către diac. Vasile Manica.
TInerii absolvenți au primit certificat de absolvire a studiilor, precum și o lumânare în mână, cu îndemnul „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16).
Menționăm, că în perioada Postului Petru și Pavel va avea loc cel de al-doilea Nivel de studii catehetice pentru tineri.
#insulafericirii #bisericaghidighici #RAI #ministryofyouth #catehizare
Lasă un comentariu