10 Iunie 2015 Vizualizări: 1391
Locuitorii din comuna Ghidighici vor avea un centru social şi o biserică nouă. Piatra de temelie a fost pusă de către Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, relatează Mesager.
Punerea pietrei de temelie este o tradiţie veche păstrată încă din primele veacuri în cultul bisericii ortodoxe. Aceasta a început cu o rugăciune, apoi a fost sfinţit locul unde va fi altarul bisericii. Se stropeşte cu agheasmă şi cu ulei deoarece biserica este un locaș sfânt unde se săvârşesc tainele bisericeşti și se vindecă oamenii, spune mitropolitul.
Alături de noua biserică va fi înălţat şi un centru social care vor avea loc activităţi de promovare a valorilor creştine, dar și de susținere a familiilor defavorizate sau cu mulţi copii, a bătrânilor solitari, a persoanelor care necesită ajutor. În cadrul acestuia va activa o şcoală duminicală și o cantină socială.
În satul Ghidighici locuiesc circa 5500 de persoane.
Reportaj realizat de Livia Lupaşcu “Moldova 1”
Sursa: trm.md
Lasă un comentariu