200 DE ANI DE LA NAȘTEREA ARHIMANDRITULUI ANDRONIC POPOVICI

 

 

 

 

De-a lungul secolelor, mănăstirile românești s-au considerat așezăminte celebre destintate rugăciunii neîntrerupte, centre de „spiritualitate monahală, liturgică și filocalică”; adevărate refugii și adăpost pentru isihaști; necropole domnești; dar, mai ales, centre de artă, cultură și patrimoniu național. Ași alătura remarca lui Ioan C. Popa, care afirmă că „alături de clasa socială a ţărănimii, un alt pilon al păstrării identităţii româneşti în Basarabia, sub ocupaţia ţaristă şi apoi sovietică, l-a reprezentat clerul, din cădelniţele căruia, cum afirmă un autor inspirat, nu ieşea numai mirosul de tămâie, ci şi puţin parfumul culturii naţionale.”

După reforma secularizării averilor bisericești ale lui Alexandru Ioan Cuză, „la locul cuviincios nu am zis „Alexandru Ioan”, precum îl pomerea pe aiurea pe domnul României, pe Cuza, ci am zic numai așa: „Preablagocestivului marelui domnului nostru Alexandru”, după cum și totdeauna zicem eu așa, și pe la ectenii, din vreme de pe când intrase Cuza domn și începuse tirăniile asupra mănăstirilor și a monahilor”, „cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh” i-a nașterea o nouă oază a monahismului românesc, de data asta pe teritoriul dintre Prut și Nistru, numit „Basarabia”,care, în urma războiului ruso-turc (1806-1812), prin Pacea de la București (12/28 mai 1812), a intrat în componența Imperiului țarist.

Acest așezământ, numit Noul Neamț, devine o adevărată lavră, „subt sceptrul pravoslavnicei împărății a Rusiei”.

Meritul deplin putem atribui unui din co-fondatorii ei – schiarhimandritului Andronic Popovici, un neobosit ostenitor, cărturat și chivernisitor al Sfintei Mănăstiri a Înălțării Domnului – Noul Neamț.

Viaţa şi activitatea părintelui Andronic Popovici a fost foarte bogată și productivă, în special după ce a fost ales, la 10 aprilie 1885, egumen al mănăstirii Noul Neamţ. El a devenit primul egumen-stareţ al mănăstirii Noul Neamţ, care a combinat cu mare succes misiunea de administrator responsabil și cărturărar neobosit.

Părintele Andronic avea experienţă de muncă în toate sferele de activitate, ce ţinea de buna aşezare a vieţii monahale, dar totuşi el acorda prioritate necesităţilor duhovniceşti ale călugărilor. De rând cu cele 30 de manuscrise aduse de el de la mănăstirea Neamţu, părintele Andronic primea numeroase donaţii de carte din partea mitropoliei Moldovei, altor mănăstiri şi schituri româneşti, de la persoane particulare în scopul creării celei mai mari biblioteci monastice din Basarabia. În 1884 la mănăstirea Noul Neamţ erau 146 manuscrise din secolele XIV – XIX şi 2272 de cărţi tipărite, printre care şi mostre ale ediţiilor vechi româneşti. Această bibliotecă, după cum afirma cercetătorul Petre Constantinescu-Iaşi: „este una din puţinele comori de acest fel pe care le posedă Basarabia”.

Iată o dovadă de netăgăduit a dragostei părintelui Andronic fată de cultura şi poporul său. El nu numai că solicita donaţii de cărţi pentru biblioteca Noului Neamţ de la instanţele şi instituţiile bisericeşti, dar însuşi o completa cu creaţii literare proprii. Peste 40 de manuscrise din fondul bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ sunt semnate de părintele Andronic şi datează cu perioada basarabeană a activităţii sale. Majoritatea lor sunt continuări ale lucrărilor începute de el la mănăstirea Neamţu. Prima lucrare, de care s-a apucat părintele Andronic în Basarabia, este Istorie a mănăstirilor Neamţu şi Secul.

În timpul aflării sale în Basarabia arhimandritul Andronic a mai scris o lucrare serioasă. Este vorba despre „Sinaxar”, pe care l-a alcătuit în baza Mineilor greceşti, româneşti şi slavone. Particularitatea acestei lucrări constă în folosirea de către autor a spuselor sfinţilor părinţi, preluate din „Filocalie”. Părintele Andronic citează multe pasaje din creaţia stareţului Paisie Velicicovski, legende despre minunile făcute la Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Neamţu şi multe altele. Din cele 12 volume părintele Andronic a scris doar trei luni septembrie, octombrie, noiembrie şi 6 zile din luna decembrie. Iată, în linii mari, ce reprezintă moştenirea literară a shiarhimandritului Andronic Popovici în cei 50 ani de activitate la mănăstirile Neamţu, Secul şi Noul Neamţ.

 

Activitatea părintelui Andronic au fost prodigioase şi în sfera administrativă, în special după ce a fost ales, la 10 aprilie 1885, egumen al mănăstirii Noul Neamţ. El a devenit primul egumen-stareţ al mănăstirii Noul Neamţ, până la el egumenul era ales formal de sinodul frăţiilor de la mănăstirile Neamţ şi Secul, dar acest lucru era deja imposibil din cauza evenimentelor tragice, anume – reforma de secularizare a averilor bisericești inițiate de domnitorul Alexandru Ioan Cuză.

Preluând ocârmuirea mănăstirii după moartea lui Teofan Cristea, în 1884 părintele Andronic imediat a pornit să realizeze numeroase proiecte importante, construind mai multe edificii ecliziastice și gospodărești. Pe timpul lui a fost înălţată Biserica „Înălţarea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului lisus Hristos” cu un bloc de chilii în două etaje (sfinţită la 11 septembrie 1886). Biserica are 25 m lungime, 20 m lățime, 10 m înălțime. În peroada sistării vieții mănăstirii, care a adăpostit spital de tuberculoză, biserica a fost transformată în cinematograf.

Concomitent a fost încheiată şi construcţia spitalului. În 1884 au fost construite un hambar pentru cereale si un depozit. În 1886 – o bucătărie de piatră cu două chilii pentru bucătari; în 1891 a fost înălţat un zid de piatră în jurul mănăstirii. În 1892 au fost deschise o prăvălie de cărţi şi una de icoane. În scurt timp acestă mănăstire a devenit una din cele mai mari și mai prospere.

Pentru acestea lucrări părintele Andronic a fost menţionat cu diverse distincţii, printre care Crucea Sinodală (14 iulie 1887). La 15 aprilie 1890 la Catedrala din Chişinău părintele Andronic a fost hirotesit în treapta de arhimandrit de către Preasfinţitul Arkadie Filonov, Episcop de Akkerman, vicarul Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului.

Anunţând despre acest eveniment în cronica sa, părintele Andronic adaugă: „Lavra Neamţu, care există din 1367, nu a avut un egumen arhimandrit până în 1790, când arhiepiscopul Poltavei Ambrozie, sosit în România cu trupele ruseşti în timpul războiului ruso-turc l-a hirotesit în acest cin pe Paisie Velicicovski; de atunci s-a făcut parcă lege ca egumenul ales al Lavrei să fie hirotonit, odată cu alegerea sa, în rânduiala de arhimandrit. După o sută de ani de la începutul arhimandriţii la Lavra Neamţu cu contribuţia Rusiei, aceeaşi Rusie mănăstirea m-a făcut şi pe mine, simplu şi necioplitul arhimandrit al noii mănăstiri Neamţu”.

În perioada destul de mică s-au construit patru biserici: Înălţarea Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Nicolae. Locașurile sfinte, inițiate și construite de părintele Andronic aveau aspect arhitectoral tradițional bisericilor rusești.

În anul 1884, părintele Andronic alcătuieşte pentru toate cărţile din biblioteca mănăstirii Catalogul cărţilor mănăstirii Noul Neamţ, care ne ajută să cunoaștem că la acel moment fondul de carte al Neamțului Nou avea 146 manuscrise de limbă slavă şi română şi 2272 de carţi tipărite în limbile slavă, română, rusă şi greacă. Înainte de moartea sa se mai realizează o inventariere a fondului de carte în anul 1892.

Din cele menționate observăm că părintele Arhimandrit Andronic Popovici, în calitate de stareț al mănăstirii Noul Neamț, s-a manifestat ca un administrator înțelept și harnic, dar nici în acestă postură nu s-a lăsat de grijile cărturărești, făcând tot posibil ca Mănăstirea Noul Neamț să devină o adevărată lavră, transformându-se într-un loc de rugăciune, cultură, patrimoniu și știință istorico-arheologică-bisericească. Meritul părintelui este neistimat, iar contribuția sa la înveșnicia, păstrarea și copierea manuscriselor și cărților vechi ne ajută să vedem spiritul altruist și munca prodigioasă a copistului, bibliotecarului, cronicarului Arhimandrit Andronici Popovici.

A face cunoscut numele părintelui Andronic înseamnă a face cunoscută o epocă. Om de înaltă statură duhovnicească, printre ascultările doborîtoare pe care le-a îndeplinit întodeauna cu desăvîrşită lepădare de sine, părintele Andronic găsea timp să studieze manuscrisele aflate în mănăstirile Neamţ şi Secu, să înveţe notaţia psaltică, să copieze cărţi şi învăţături pentru îmbogăţirea bibliotecii, dar şi pentru a-şi nota impresiile şi cugetările personale.Astfel, el ne-a lăsat o comoară nepreţuită încă, în care se oglindeşte cu multă claritate un secol de istorie a poporului român.

Minuţiozitatea şi totodată laconitatea cu care părintele Andronic relatează evenimentele politice contemporane lui, nume de miniştri, de feţe bisericeşti sau jandarmi, dialoguri revelatoare, numere de ordine şi ucazuri, fac din el un ultim cronicar al Moldovei. Această faţă a părintelui Andronic a rămas pînă acum necunoscută.Numele marelui duhovnic al Noului-Neamţ este pomenit cu multă căldură şi apreciere în „Patericul Românesc”, alcătuit de părintele Ioanichie Bălan, unde se aminteşte şi despre faptul că acest cuvios stareţ a scris istoria mănăstirii Neamţ în două tomuri. Despre alte scrieri ale lui, care sunt de ordinul miilor de pagini, nu se face pomenire, deoarece ele au fost scrise la Noul-Neamţ.

În amintirile ucenicilor săi părintele Andronic apare ca un om cu o morală înaltă, fiind un conducător iscusit în viaţa duhovnicească, care nu căuta la ceea cum să conducă cu obştea, ci cum să o povăţuiască. Problemele ce ţineau de gospodărie le încredinţa economului şi altora, singur însă, nu se amesteca în treburile gospodăreşti şi înţelegea funcţia sa în sensul conducerii celor ce caută mîntuirea sufletelor în mănăstire.  Pe tot parcursul vieţii sale părintele Andronic s-a dedicat scrisului şi cititului. El a lasat urmaşilor un bogat tezaur de manuscrise. La fel, părintele acorda o atenţie majoră cercetărilor istoriografice, scriind cîteva lucrări. Dar numai două din ele au fost editate, celelalte păstrîndu-se în manuscrise.

Fiind educat spiritual în tradiţiile nemţene, Andronic le-a rămas fidel lor pe parcursul întregii sale vieţi. Despre aceasta ne vorbesc şi datele din bibliografia sa, operele sale istorice şi manuscrisele muzicale. A scris cu mîna sa cîteva cărţi cu cîntări bisericeşti de tradiţie bizantină, folosind notaţia lui Hurmuz (psaltichie). Însă din aceste cărţi numai trei se află astăzi în Arhiva Naţională. Vom sublinia faptul că manuscrisele marelui cărturar, în primul rînd, prezintă un interes enorm din punct de vedere al apartenenţei la un mare centru spiritual din Moldova – mănăstirea Neamţ; şi în al doilea rînd, studierea acestor manuscrise poate completa cunoştinţele noastre despre tradiţiile nemţene în prima jumătate a sec. XIX.

Schiarhimandritul Andronic a lăsat un testament, în care menţionează: „… Eu, din mică pruncie pre cît îmi aduc aminte am fost ne iubitor de avere multă, averea cea mai iubită mi-au fost ca să aib sfinte icoane, frumoase şi sfinte cărţi multe. Deci, dintre toate cele ce se află în chilie, mă rog, ca sfintele cărţi, toate, cîte se vor afla în limba moldovenească, şi grecească, tipărite şi adunate prin multă sîrguinţă a mea aici… să rămîie spre îmbogăţire bibliotecii mănăstirii, şi spre folosul sufletelor fraţilor în veci, ne înstrăinîndu-se nici odată, de la această sfîntă novaia monastire”.

După multe trude şi o boală îndelungată la sfârşitul vieţii părintele Andronic s-a împăcat cu toții, a primit Sfânta Împărtășania și ia fost administrată Taina Sfântului Maslu, a trecut la Domnul la 13 august 1893. El a fost înmormântat în curtea cimitirului mănăstirii Noul-Neamţ, dar mormântul său nu s-a păstrat, deoarece în perioada sovietică acest cimitir a fost distrus, iar mormintele au fost făcute una cu pământul.

La insistența proprie, părintele nu a fost înmormântat în subsolul Catedralei Înalțării Domnului, ci în cimitirul mănăstiresc, și să nu fie pus în sicriu, ci doar acoperit cu mantia, considerând că sicriul este privilegiu oamenilor sfinți, și nu a celor păsătoși, precum se considera el însuși despre sine. Mormânt lui era format din cruce și piatră funerară, care avea inscripție: „Sub această piatră se odihnește trupul ieroschimonahului, celui de-al doilea egumen al Mănăstirii Înalțarea Domnului – Noul Neamț, primul nastoiateli arhimandrit Andronic. S-a născut la 4 iulie 1820. A trecut în locașul celor veșnice la 12 august 1893”. Iar crucea avea următoarea inscripție: „Sub această cruce se odihnește trupul ieroschimonahului arhimandrit Andronic, murit în ziua a 12-a, anul 1893, la cei 73 ani de la naștere”.

Din cele prezentate mai sus, observăm activitatea arhimadritului Andronic Popovici, atât în sfera literară, cât şi în cea administrativă şi ni-l prezintă ca pe un neobosit truditor, istoriograf şi un fidel custode al învăţăturii stareţului Paisie.

 

Prot. mitr. Dr. Maxim Melinti

 

This slideshow requires JavaScript.

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video