Apelăm la susţinerea voastră!

 

 

 

 

 

Dragi prieteni, începând cu anul 2015, activitatea caritabila a Parohiei Ghidighici se realizează prin Asociaţia noastră “Insula Fericirii”.
Acum puteţi să ne sprijiniţi prin intermediul terminarului QIWI, care funcţionează în orice magazin, instituţie de învăţământ şi instituţie de stat.
La compartimentul “Donaţii” găsiţi “Insula Fericirii”.
Cu aceşti bani, noi vom putea aduce mai multe zâmbete pe feţe celor mai nevoiaşi, precum şi posibilitatea realizării obiectivilor educaţionale, sociale şi ecologice ale comunităţii noastre.
Vă mulţumim anticipat!

Asociaţia Obştească ”Insula Fericii” – este organizație de binefacere, care promovează și susținere proiecte caritabile, culturale și spirituale din Ghidighici.

Obiectivele Asociației:
1. Susținerea persoanelor aflate în detenție;
2. Prevenire HIV/SIDA, TB, hepatite virale, alcoolismul, fumatul și alte vicii în rândurile elevilor, tinerilor și deținuților;
3. Reducerea sărăciei în rândurile familiilor social-vulnirabile din Ghidighici;
4. Prevenirea violenței domestice și a traficului de ființe umane;
5. Promovarea modului sănătos de viață;
6. Asistența persoanelor cu dizabilități;
7. Prevenirea suicidului;
8. Susținerea institutului familiei;
9. Protejarea mediului;
10. Desfășurarea activităților educaționale, culturale, științifice, sportive;
11. Promovarea voluntariatului.

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Susține Insula Fericirii!

Flickr Photos