01 Aprilie 2015 Vizualizări: 1412
Întro zi am dat de o broşură veche, care conţinea o cuvântare în română cu caractere slave şi în rusă, aşa precum a început a fi practicat în Biserica din Basarabia la începutul sec. XX.
Broşura formată din două foi A4, facea parte din programul misionar al Fraţiei Ortodoxe „Naşterea lui Hristos” din Chişinău. Foile cu cuvântări şi predici apăreau săptămânal şi ieşeau de sub tipar în cadrul Tipografiei Eparhiale, situate în Chişinău, str. Haralampie, 42.
Pe lângă predici săptămânale, parohii şi binecredincioşi creştini putea comanda sau procura direct de la editură şi alte foi cu conţinut misionar-catehetic: predici la toate duminicile de peste an, despre beţie, despre înjurături şi alte patimi, cum să petreci creştineşte sărbătorile bisericeşti, despre rugăciune, despre pomenirea celor adormiţi, despre semnul crucii şi răstigniri, despre Maica Domnului şi îngeri, despre sfintele taine şi multe altele.
Toate rubricile au fost coordonate de părintele Iustin Ignatovici (după tundere în monahism având nume de Ignatie). Despre acest neobosit predicator, misionar, trăducător, scriitor, tipograf şi ostenitor pe ogorul duhovnicesc al Bisericii din Basarabiei ne-au rămas amintirile semnate de avva Paul Mihail:
“…Chipul tău aşa cum îmi închipui că trebuie să fi fost, blajin, smerit, muncitor, nu l-am găsit reprodus prin cărţi.
După absolvirea Seminarului, promoţia 1866-1867, ai fost preot de ţară la Năpădeni, lângă Cornova, rugător, postitor şi miluitor. Slujbele tale erau o sărbătoare pentru satul păstorit şi pentru credincioşii veniţi şi din alte parohii. Grăirea şi curăţenia vieţii tale erau cunoscute nu numai în tot ţinutul codrului, ci şi în ţinuturile învecinate. Conducerea bisericească însă te-a trecut cu vederea şi nu te-a apreciat. Ai rămas senin preot de ţară, cu conştiinţa împăcată de a fi slujit satul şi credincioşii, în nevoile lor obşteşti şi religioase, iar ei te-au sprijinit în viaţa ta, rămas văduv de tânăr.
În zilele şi în nopţile de iarnă, te îngânai cu scrisul şi tălmăcirea cărţilor în româneşte, căutând cuvinte în Epistolii, Alexandrii, Cazanii şi hârtii bătrâne, scriind coale caligrafice pentru nevoia hranei sufleteşti a poporului.
Iar când Domnul te-a chemat, după anul răzmeriţei (1905), la redeşteptarea vieţii naţionale şi duhovniceşti a neamului tău, tu ai contribuit cu toată truda vieţii tale. Din manuscrisele tale ai ales „Psaltirea” (1907), cea dintâi carte sufletească pentru popor ieşită din teascurile recent înfiinţatei tipografii eparhiale. Precum zice Marele Vasile, „Nici o altă carte nu slăveşte pe Dumnezeu ca Psaltirea”, iar, după Ioan Gură de Aur, „Psaltirea este mai folositoare decât toate cărţile”, căci după cum au grăit cei vechi cu veacurile în urmă : „ea este ca o comoară mare de obştie, într-însa aflându-se visteriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei de Dumnezeu.”
De aceea ai tipărit Psaltirea. Cetirea psalmilor în limba strămoşilor storcea lacrimi, era mângâierea bătrânilor, înţelepciunea tinerilor, luminarea şcolarilor, înfrumuseţarea femeilor, podoaba bărbaţilor şi odihna ostenelilor zilei.
Te-ai trudit pentru tipărirea „Ceaslovului”, a „Cărţii de rugăciune” (1909) , 480 de pagini pentru şcolile bisericeşti începătoare, şi mai mult te-ai ostenit pentru „Evanghelia” (1912), răspândită în peste 200.000 exemplare.
Te-ai ostenit şi pentru a pune la îndemână credinciosului cărţi de citire în casa sa. De aceea ai tălmăcit numeroase Acatiste şi Vieţi de Sfinţi; „Acatistul Acoperământul Maicii Domnului” (1909) a fost cel mai căutat, iar „Acatistul Sfintei Treimi” (1915) a fost tipărit atunci pentru a doua oară în Moldova.
Vieţile sfinţilor Antonie cel Mare, Atanasie al Alexandriei, cuviosului Macarie, Sfântului Teodosie al Cernigovului (1908), Sfintei Ana şi cuviosului Serafim de Sarov, au alcătuit hrana sufletească a credincioşilor, dornici de a citi în limba maternă. Sub mâna şi ochiul tău au trecut miile de foi de corecturi ale operei monumentale „Vieţile Sfinţilor”, în opt volume. Numai cu sufletul, cu dragostea şi cu smerenia ta ai biruit munca migăloasă, iar priceperea şi trăirea duhovnicească au încununat aceea ce astăzi constituie un titlu de mândrie pentru biserică : faptul de a fi tipărit „Vieţile Sfinţilor” în limba română în epoca premergătoare Unirii.
Cărţile cu Vieţile Sfinţilor au pătruns în cele mai îndepărtate sate din Moldova. Vitejiile sfinţilor mucenici au întărit vitejia strămoşească a moldovenilor. Credinţa întru Hristos şi dreptatea cerească au susţinut credinţa poporului în neamul său şi l-au convins că dreptatea trebuie să domnească între oameni. Cărţile tale au fost citite de toţi cei care au învăţat slovele, de tineri şi vârstnici, de bărbaţi şi femei. Ele au fost cumpărate prin târguri, plătindu-se preţul lor în piei de miei sau în cereale celor ce le aduceau prin satele cele mai uitate. Epitropiile bisericilor le-au dăruit fruntaşilor creştini şi ctitorilor. Vieţile Sfinţilor au fost mult citite în vremea războiului din 1914-1918, când bărbaţii erau duşi de acasă. Au fost citite în nopţile de iarnă de mamele cu copii, cum spunea Măria Stratan din Nişcani, ba au fost citite şi cerute şi dincolo de fluviul cel mare, de unii, ca Mihail Bălan din satul Mălăieşti, şi chiar departe de tot, în oblastiile Tersc şi Tobolsc de către prizonierii transilvăneni în anii 1916-1918. Le-am citit şi eu. Curăţenia limbii m-a feremcat şi m-a înălţat. În cele peste zece mii de pagini ale celor opt volume n-ai săvârşit greşeli, n-ai făcut schimonoseli de cuvinte şi înţelesuri, ai spus adevărul asupra sfinţilor. La sfârşitul trudei tale celei mari, ai cerut iertare de la cititori, ca şi înaintaşii tăi din veacurile trecute.
Alfavitarul cărţii a doua a vieţii sfinţilor pe luna ianuarie (1909) lămureşte că „se pune înaintea dragostei voastre o carte nouă acum cu tiparul, iar cuprinderea este plină de spuneri prea slăvite din vechime, de la începutul creştinătăţii şi peste toate cele 19 veacuri şi începutul veacului al 20-lea… Împotriva celor mai înainte tipărite la anii 1812 şi 1835 cărţi ale Vieţilor sfinţilor (de la mănăstirea Neamţ)… într-această de acum carte „este mult adaus însemnările la toate Vieţile Sfinţilor şi descrierea din nou a multor vieţi”, sau că n-au fost până acum tălmăcite, sau au fost la rând în cărţile de demult numai în scurt pomenite numele Sfinţilor.” De aceea, noi cei de astăzi te asemănăm cu hagiografii cei vechi, iar slujba ta la tiparniţa eparhială cu munca celor dintâi deschizători de drumuri în Ţările Române, Macarie şi Coresi.
Tălmăcit-ai şi mulţime mare de Voroave (Cuvântări), alcătuite după felurite izvoare începând din anul 1907 şi până la 1914, pentru trebuinţa credincioşilor, şi ele au fost răspândite de Asociaţia „Frăţimea Naşterii lui Hristos” sub a cărei ocrotire ai lucrat. Şi în revista „Luminătorul”, la a cărei înfiinţare ai participat, ai tipărit predici în graiul străbun, care sînt podoabe de limbă şi de simţire ortodoxă.
Iar când vederea ţi-a slăbit, trupul s-a încovoiat, mîinile s-au uscat, te-ai retras la mănăstirea Curchi, sub numele de smeritul monah Ignatie. În chilioara ta, ai adus manuscrisele tale, precum şi cărţi şi tipărituri. Încă ai zăbăvit asupra lor şi le-ai păstrat până a venit războiul şi s-au prăpădit. Fosta-i în mănăstire pentru călugări şi ucenici, pildă de smerenie şi de rugăciune. Pentru ei încă din 1913 ai tipărit „Cuvânt bun posluşnicului începător”, iar celor care veneau să te vadă le împărţeai Voroave şi pomelnice imprimate în 1907 şi 1909.
Iar când în 1918 Domnul te-a chemat, prietenii, fraţii în Hristos şi ostenitorii de la tipografia eparhială şi „Frăţimea Naşterii lui Hristos” au mărturisit : „ Că nimeni altul nu s-a trudit aşa de mult şi cu aşa folos pentru luminarea cea duhovnicească a moldovenilor, cât s-a trudit părintele Ignatie.” Pr. Paul Mihail. “Pagini despre Basarabia, Mărturii de Spiritualitate românească din Basarabia”. Chişinău, “Ştiinţa” 1993, p. 247-248.
Dna Maria Danilov, doctor în istorie, spune în studiul său “Pagini din istoria Revistei “Luminătorul”” că, “protoiereul Iustin Ignatovici a fost cel ce a avut misiunea să traducă, să supravegheze munca de tipar asupra cărţilor “Vieţile sfinţilor” (prevăzute să apară în 12 volume, ca supliment la “Luminătorul”), o muncă de durată, care solicita competenţa şi mult curaj. Tot din cauza unor represalii, după 1909 a fost nevoit să se retragă la mănăstirea Curchi, unde s-a călugărit cu numele de Ignatie. A continuat însă şi acolo lucrul de tălmăcire a cărţilor din “Vieţile sfinţilor”, care au continuat să însoţeasca anual revista “Luminătorul”. A decedat în anul 1916, ianuarie 9 zile, dupa cum citim în numărul din februarie 1916 în necrologul scris, probabil, de un călugăr de la mănăstire”.
Cu adevărat lucruri minunate şi prodigioase ne-a lăsat acest vrednic de pomenire slujitor al altarului strămoşesc.
Nouă, urmaşilor marilor ierarhi şi preoţi ai secolului trecut, nu ne rămâne decât să ne mândrim cu marele tezaur şi patrimonial moştenit, parţial distrus în epoca sovietică, dar părţial păstrat în arhivele statului, biblioteci naţionale şi parohiale. Scoaterea în evidenţă a lucrărilor acestor cărturari bisericeşti trebuie să ne motive pentru o lucrare misionară, catehetică şi educaţională mult mai eficientă, mai ales că avem toate cele necesare, tehnologii şi spaţii.
Una ne lipseşte: voinţa de a munci şi curajul de a vorbi!
Preot. Maxim Melinti
DESCARCĂ/CITEŞTE Voroava
-
Parinte Maxim,Vă sunt foarte recunoscătoare pentru acest articol dedicat acestui neostenit slujitor și trăitor al cuvântului Dumnezeiesc. Provenind și eu de prin părțile s.Năpădeni,am lecturat cu mult interes,descoperind istoria existenței marelui cărturar Ignatie pentru prima oară.El este un exemplu viu de bun fiu al neamului său,o pilda demnă de urmat. Păcat,însă,că despre acest om,cu o conștiință atât de vie și puternică,ce ne-a lăsat un întreg patrimoniu,se vorbește atât de rar și atât de puțin.
Comentat de Anonymous din 27 September 2015 la 14:25
Lasă un comentariu