La Ghidighici a avut loc Cinul Spălării Picioarelor

În Joia Mare a Săptămânii Patimilor, în incinta Parohiei Ghidighici a avut loc cea de-a 4-a Slujba a Spălării Picioarelor.
După o tradiție stabilita, la slujba solemnă au participat 12 copilași, din cei mai activi și responsabili micuți enoriași ai parohiei noastre.

Iar când s-a făcut seară s-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Şi, ştiind că Tatăl a dat toate în mâna Lui şi cum că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, Iisus s-a sculat de la cină, s-a dezbrăcat de haine şi luând un ştergar s-a încins cu el. După aceea a turnat apă spălătoare şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. Deci a venit la Simon Petru, dar acesta I-a zis: Doamne, oare, Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: ceea ce fac Eu, tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru însă I-a zis: nu, niciodată nu-mi vei spăla picioarele! Iisus i-a răspuns: dacă nu te voi spăla, n-ai parte cu Mine. Simon Petru a zis către Dânsul: Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iar Iisus i-a zis: cel spălat n-are trebuinţă să-şi mai spele decât numai picioarele, ca să fie curat tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi. Pentru că ştia pe cel care avea să-L vândă, de aceea a zis: nu toţi sunteţi curaţi. Iar după ce a spălat picioarele ucenicilor şi şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi a zis către ei: înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul; şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, datori sunteţi şi voi să vă spălaţi picioarele unul altuia, căci v-am dat pildă vouă pentru ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Adevărat, adevărat vă spun vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel care l-a trimis pe el. Dacă ştiţi acestea, fericiţi veţi fi când le veţi şi face.

dionisiou223

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Susține Insula Fericirii!

Flickr Photos