PĂRINTELE-MARTIR ALEXANDRU BALTAGA

07 August 2026 Vizualizări: 22

 

 

Părintele-martir Alexandru Baltaga –

„Nu o voi lăsa turma mea să fie înghițită de lupii roșii!”

Părintele Alexandru este născut la 14 aprilie 1861 la Lozova, jud. Lăpușna (azi raionul Strășen) în familia preotului Ștefan Baltaga. După absolvirea cu mențiune a celor 10 clase de Seminar Teologic din Chișinău, activează 2 ani ca pedagog la Școala Spirituală pentru Băieți din capitala Basarabiei. În 1886 este hirotonit preot pe seama Parohiei „Sf. Alexandru Nevschi” (azi „Sf. Ier. Nicolae”) din Călărași, unde muncește cu vrednicie, cu demnitate și cu dăruire de sine aproximativ 55 ani.

Congresul eparhial de la Chișinău l-a desemnat pe părintele Alexandru ca reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării, între 21 noiembrie 1917 și 27 noiembrie 1918. În calitate de deputat și singurul preot în Sfatul Țării, la 27 martie 1918, alături de Ion Inculeț, Pantelimon Halippa, în total 86 de deputați, votează pentru unirea Basarabiei cu România și semnează Actul Unirii.

Profesorul Constantin Tomescu, care circa două decenii a fost secretarul Mitropoliei Basarabiei, a lăsat cele mai frumoase amintiri despre părintele Baltaga: „Părintele Alexandru avea statură înaltă, bine legat, călca maiestos, rar și întotdeauna se purta foarte curat, îngrijit, cu părul capului lăsat pe spate, uns cu mirodenii, cu o cruce frumoasă pe piept, iar în zilele de praznice, când plecam în delegație, lua rasa de mătase. A fost ales în toate adunările eparhiale, președinte în comisie, delegat în comisia restrânsă pentru înființarea Facultății de Teologie la Chișinău, delegat să prezinte darurile bisericii la căsătoria prinților români, la constituanta bisericească și în comisia ei restrânsă pentru alcătuirea legii de organizare uniformă a Bisericii Române de la 1925, președinte al Comitetului Eparhial și al Uniunii clericilor ortodocși din Basarabia. Între 1918-1940 era invitat în orice misiune referitoare la Biserică. În toate ocaziile și peste tot locul părintele Baltaga a reprezentat clerul și biserica în chip demn și cu priință. El a votat Unirea cu Patria la 27 martie 1918 în numele clerului basarabean care îl alesese”[1].

În perioada 1906–1917 depune efortul considerabil la redeschiderea Tipografiei Eparhiale pentru tipărirea de cărți în limba română, alături viitorul Mitropolit al Basarabiei Gurie Grosu și Preotul Constantin Popovici.

Pentru slujirea sa exemplară la altar, părintelui Baltagă i-au fost conferite mai multe distincții bisericești și de stat: a) bisericești: Bederniţă, 1895; Scufie Sinodală, 1895; Camilavcă Sinodală, 1899; Crucea de aur a Sfântului Sinod, 1903 ş.a. b) civile: Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer, 1923; Ordinul „Coroana României” în grad de comandor, 1928; Ordinul „Ferdinand I”, în grad de cavaler; 1935. Crucea „Sf. Ana”, cl. II ş.a. În total, la arestare au fost confiscate 11 ordine şi medalii.

Prin ordinul Consililui Eparhial Chişinău, nr. 4509/1935, scos din oficiu la pensie pe ziua de 1 iulie 1935. Prin deciziunea Onor. Ministru de Instrucţiuni, Culte şi Arte, nr. 217653/24570, din 17 decembrie an. 1935, în vederea meritelor lui deosebite în viaţa Bisericească Naţională din Basarabia, cum şi pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România, este lăsat a servi şi mai departe la biserica aceasta din comuna Călăraşi-Sat – Lăpuşna, unde se află, ca pensionar, fără a se numi alt preot în locul lui. Prin Hotărârea Sfântului Sinod, din ziua 1 mai an. 1936, este aprobat ca paroh la parohia Călăraşi-Sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chişinăului, în mod excepţional, până la moarte (ord. arhiepiscopului Chişinăului, nr. 4868/1936).

Astfel, părintele Alexandru este parohul bisericii din Călărași timp de aproximativ 55 de ani (1885-1940).

„Se zice că un arhipăstor al Basarabiei s-ar fi exprimat astfel despre pr. Alexandru Baltaga: că ar fi fost în stare să conducă singur şi două eparhii.” Nicolae Popovschi. Tot Nicolae Popovschi în lucrarea sa „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XlX-lea sub ruşi (Chişinău, 1931)” scrie:

„Coborâtor dintr-o veche familie românească, ce a dat bisericii mai multe generaţii de slujitori de diferite trepte, prot. Alexandru Baltaga şi-a făcut studiile în Seminarul din Chişinău, aderând la ideile şi spiritul cultivate în această şcoală de către ocârmuirea bisericească. Abia ieşit din Seminar, a intrat în viaţa locală bisericească, hirotonindu-se preot tocmai atunci (1886) când începuse epoca Pobedonosţev, cu mari perspective de rodnică activitate pe ogorul bisericesc. Plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voinţă neînduplecată, înzestrat şi cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar şi cu deplin succes, pentru propăşirea aşezămintelor eparhiale, ţinând mult la concepţia tradiţională privitoare la rolul dominant al clerului în biserică. Curentul reformelor din 1905 nu i-a schimbat această concepţie, dimpotrivă: aducând cu el o mare reducere a rolului episcopal, acest curent l-a întărit şi mai mult pe păr. A. Baltaga în năzuinţa spre lărgirea drepturilor preoţimii în afacerile bisericeşti, şi el, în calitate de conducător al acestei afaceri, a ştiut să dea un ajutor eficace pentru atingerea acestui scop, paralizând cu multă abilitate necontenitele tendinţe centraliste ale chiriarhilor basarabeni.

Munca depusă de către pr. Alexandru Baltaga pentru interesele eparhiei a fost din cele mai variate, însă el a înfăptuit mai mult în calitate de conducător al diferitelor adunări preoţeşti. Ales preşedinte al congresului eparhial din 1903, a prezidat de atunci aproape toate congresele eparhiale ce au avut loc până la 1925; a prezidat încă douăsprezece congrese şcolare ale circumscripţiei Chişinăului; a ocupat şi alte multe servicii în eparhie, contribuind, cu autoritatea lui de conducător înţelept, la înfăptuirea celor mai importante măsuri şi la înfiinţarea celor mai însemnate instutuiţii din această perioadă. Ajuns la o vârstă înaintată, pr. A. Baltaga urmăreşte şi acuma, de aproape, mersul vieţii bisericeşti-eparhiale, neîncetând a munci unde este chemat de împrejurări şi serviciu.” [2].

Munca prodigiosă pentru ridicarea nivelului intelectual și spiritual al preoțimii și a credincioșilor basarabeni este de toată admirația. Oriunde avea ocazie să fie prezent, la congrese eparhiale, activități politice, evenimente religioase – peste tot părintele vorbește, învață, îndeamnă, dojenește și încurajează pe toți să fie buni creștini, români și patrioți curajoși. El însuși fiind un duhovnic înțelept și păstor smerit, rostind mereu: „Nu o voi lăsa turma mea să fie înghițită de lupii roșii!”[3].

În cadrul interogatoriilor, părintele Alexandru Baltaga vorbește sincer, prezentând strădaniile vieții sale cu mare demnitate. Este întrebat de Cerepanov, anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat:

„Sunteți acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, ați votat dezlipirea Basarabiei de Rusia și unirea ei cu România. Recunoașteți acest lucru?

– Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea.

– Care au fost motivele pentru care preoțimea în general dar și Dvs. ați votat unirea cu România?

– Mie, basarabeanului naționalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruși Pavel, Serafim ş.a. față de preoțimea basarabeană. Prelații înalți ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în școlile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca și slujba religioasă să se țină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulțămiri între preoțimea basarabeană față de biserica rusă și Rusia în general.”[4].

Activitatea duhovnicească

Părintele Alexandru Baltaga a fost un predicator prin faptă și cuvânt, slujind Biserica lui Hristos cu multă devoțiune. Părintele era un duhovnic apreciat și căutat de mulți credincioși. Era foarte preocupat de soarta credincioșilor români din Basarabia și de multe ori rostea cuvintele: „Nu o să las turma mea să fie înghițită de lupii roșii!” (Iurie Colesnic, Gene­rația Unirii, Chișinău, Editura Museum, 2004). Prin aceste cuvinte părintele se referea la pericolul ateu care venea din Rusia. Biserica Ortodoxă Rusă, începând cu revo­luția bolșevică, străbătea o perioadă de mare strâmtorare, cu sute de mii de arestări și execuții de episcopi, călugări și preoți, cu bisericii demolate, cu sfinte moaște scoase din racle și profanate, cu confiscarea odoarelor bisericești, sub pretextul obținerii de fonduri pentru cei afectați de foametea din anii 1921-1922 și cu nenumărate alte abuzuri și umilințe care aveau ca scop distrugerea Bisericii și eliminarea conștiinței religioase.

Părintele Alexandru Baltaga realiza cât de importantă este prezența unui cleric în mijlocul comunității. Se bucura de respectul celor din jurul său datorită activității sale pastorale bine cunoscute. Prezența sa se făcea remarcată printr-o înfățișare îngrijită, plăcută și impunătoare, reprezentând Biserica cu cinste în toate locurile în care a fost delegat. Despre el, Constantin Tomescu spunea: „Părintele Alexandru avea statură înaltă, bine legat, călca maiestos, rar și întotdeauna se purta foarte curat, îngrijit, cu părul capului lăsat pe spate, uns cu mirodenii, cu o cruce frumoasă pe piept, iar în zilele de praznice, când plecam în delegație, lua rasa de mătase… Între 1918 şi 1940 era invitat în orice misiune referitoare la Biserică. În toate ocaziile și peste tot locul părintele Baltaga a reprezentat clerul și Biserica în chip demn și cu priință”.

Părintele a făcut misiune și prin educația pe care s-a străduit să o ofere tinerilor, fiind foarte implicat în coordonarea activităților pedagogice desfășurate în Basarabia. Datorită eforturilor părintelui Alexandru Baltaga, la scurt timp după ce a fost hirotonit, în luna decembrie 1889, a fost deschisă o școală elementară în parohia sa din Călărași, cinci ani mai târziu, la 30 decembrie 1894, fiind reorganizată ca școală parohială bisericească pentru băieți.

Pentru întărirea credinței cre­din­cioșilor părintele Alexandru Baltaga obișnuia să organizeze pelerinaje și procesiuni cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia), aducând icoana la biserica din Călărași unde slujea, spre închinarea credincioșilor. Astfel el reu­șea să îi încurajeze să înfrunte, cu nădejde în ajutorul Preacuratei Fecioare, marile încercări prin care treceau, război, foamete, epidemie de tifos exantematic și de gripă spaniolă.

Viețuirea sfântă și primirea martiriului

Viața părintelui Alexandru Baltaga a fost dedicată slujirii lui Hristos, propovăduirii prin faptă și cuvânt a Evangheliei. Din cei 80 de ani de viață, părintele Alexandru Baltaga a slujit înaintea Sfântului Altar 54 de ani, în ultimul an de viață aducându-se pe sine jertfă, prin mărturisirea credinței în Hristos, în fața chinuitorilor atei. A fost arestat, interogat, bătut și umilit. În timpul interogatoriilor, anchetatorul îi cerea părintelui Alexandru Baltaga, „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”, iar părintele cu mult curaj răspundea: „Atunci când tu îmi arăți mintea ta, atunci ți-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!” (Adrian Nicolae Petcu, „Memoria Bisericii în imagini: Nu o să las turma mea să fie înghițită de lupii roșii”, în Ziarul Lumina, ediția națională din 7 noiembrie 2009).

A fost deportat în închisoarea din orașul Kazan, în actuala Republică Tatarstan din Federația Rusă, iar la scurt timp, din cauza torturilor la care a fost supus, la vârsta de 80 de ani, moare în închisoare ca Martir al lui Hristos, la 7 august 1941.

În urma ultimatumului primit de România, la 28 iunie 1940, din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei, soția și copiii părintelui hotărăsc să se refugieze în România. Părintele Alexandru, însă, rămâne alături de credincioșii care i-au fost încredințați spre păstorire, slujind în continuare la biserica din Călărași. În ziua de 31 august 1940, în timp ce slujea Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Alexandru Nevski” din Călărași, organele NKVD au venit să-l aresteze. A refuzat să îi însoțească, spunând că numai după terminarea Sfintei Liturghii se va prezenta la unitatea NKVD. În aceeași noap­te, părintele este arestat, dus la Chișinău și acuzat de „atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică”, că „a participat activ în cadrul Sfatului Țării și a votat pentru înstrăinarea Basarabiei de Rusia Sovietică și pentru unirea ei cu România”.

Rudele au povestit cum, în timpul anchetei, părintele Alexandru Baltaga a fost nevoit să suporte torturi fizice și psihice. În contextul în care, la 22 iunie 1941, armata română trece Prutul pentru eliberarea Basarabiei, părintele Alexandru Baltaga nu apucă să fie condamnat. Este deportat, în regim de urgență, la închisoarea Kazan, unde moare mucenicește, la cei 80 de ani ai săi, după o slujire exemplară în fața Sfântului Altar şi înfruntând bărbătește torturile la care a fost supus.

Broşura editată de către părintele Baltaga, numită „Situația catastrofală a Băncii clerului ortodox din Basarabia”, tipărită la Chișinău în 1926, este un strigăt de disperare, un apel către preoţi şi societate – să fie mai prudenţi cu banii publici, în momentul când ei nimeresc în mâinile afaceriştilor, se pot aduce mari pagube nu numai materiale, dar şi spirituale societăţii. Finalul cărţii conţine un apel extrem de convingător, valabil şi pentru contemporanii noştri:

„Clerul ortodox din Basarabia trebuie serios să se gândească asupra tuturor evenimentelor, care se petrec în jurul şi în mijlocul lui. Biserica ortodoxă, în urma legii de reorganizare, este foarte democratizată, şi în mijlocul valurilor sociale, clerul ortodox, ca clasă socială cu anumite privilegii, a rămas sub un mare semn de întrebare. Chemarea de „preot”, cum se vede, îşi pierde însemnătatea sa, şi la „preoţie” au început a se uita ca la o profesiune; în astfel de împrejurări, nu poate ajuta clerul nici o „demagogie”; se cere o legătură strânsă între clerici, şi această unire să fie reală, ci nu numai platonică. Drept că noi avem „Uniunea Clerului Ortodox din Basarabia”, însă această „Uniune” se rupe în diferite părţi tot de ai săi. Nu aşa de mult, acestei Uniuni îi strigau „osana”, iar în momentul de faţă mulţi strigă „să se răstignească”! Nu demult, înainte, clerul ortodox unit se manifesta ca o putere, pe care oricine o lua în seamă, reprezenta o stâncă de piatră de care se zdrobeau toate valurile nefericite şi distrugătoare ale vieţii clerului, dar în prezent în mijlocul clerului a predominat demagogia şi domneşte oligarhia care, pas cu pas, distruge tot ce a dobândit clerul în zeci de ani. Astăzi, nimeni nu mai ia în considerare glasul şi lacrimile clerului de la ţară. Uitaţi-vă ce se face în administraţia bisericii noastre; plecaţi urechile şi ascultaţi gemetul şi suspinul celor scoşi la pensie şi siliţi cu forţa să dea bisericile; îndreptaţi atenţia la arenda Tipografiei, Librăriei, la starea magazinului de obiecte bisericeşti, la tot ce s-a făcut la Tipografie şi la aceea ce în momentul de faţă se face în Bancă. Glasul şi hotărârile congreselor şi a adunării clerului din trecut nu se mai iau în considerare şi se anulează în dreapta şi în stânga. De averea clerului, creată prin munca şi sudoarea lui, dispun cei nepoftiţi.

Iată la ce ne aduc desbinarea şi demagogia. Şi toate acestea sunt numai începutul durerilor, dar ce ne aşteaptă mai înainte ştie unul Dumnezeu.”

La 10 iulie 1991, după 50 de ani de la exilul și moartea martirică-eroică, Părintele Alexandru Baltaga este reabilitat de către Procuratura Generală a Republicii Moldova.

În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 sfinţi români, mari duhovnici și martiri din temnițele comuniste, printre care 3 sfinți, care s-au provslăvit în Basarabia: Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie; Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august; Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august.

Proclamarea canonizării noilor sfinți a avut loc la data de 4 februarie 2025 când Biserica Ortodoxă Română a celebrat aniversarea unui secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie[5]. Iar proclamarea locală a Părintelui Baltaga a avut loc pe 3 august 2025, în cadrul serviciului divin de la Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Chișinău.

Canonizarea celor trei martiri și mărturisitori a fost cu atât mai semnificativă pentru românii basarabeni, pentru că anul 2025 a fost un an omagial și pentru Mitropolia Basarabiei, care a marchat centenarul înființătrii sale.

Sfinte Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, roagă-te lui Dumnezeu pentru Sfânta Sa Biserică, pentru neamul românesc și pentru toți cei aflați în căutarea mântuirii, ca să rămânem statornici în credință, uniți în iubirea lui Hristos și neclintiți în mărturisirea adevărului.

Părintele Maxim Melinti

 

[1] Constantin Tomescu, Jurnal din viața mea (Chișinău: Cartdidact, 2018), p. 320.

[2] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși (Chișinău, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, 1931), p. 460.

[3] Adrian Nicolae Petcu, Baltaga Alexandru, în: Vol, Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist (București, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2007), p. 70.

[4] Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol. 3 (Chișinău: Museum, 2000), p. 108.

[5] Moment istoric la Catedrala Patriarhală: Au fost proclamați noii sfinți mărturisitori // https://basilica.ro/moment-istoric-la-catedrala-patriarhala-au-fost-proclamati-noii-sfinti-marturisitori/, accesat la 28.05.2025.