Un sfânt care unește Bisericile Ortodoxe de pe cele două maluri ale Prutului

18 Septembrie 2022 Vizualizări: 672

 

 

Sfântul Ierarh Dionisie Erhan – Un sfânt care unește Bisericile Ortodoxe de pe cele două maluri ale Prutului

 

Sfântul Apostolul Pavel spunea: „Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.” (Evrei 7, 26). Aceste cuvinte astăzi putem atribui cu mare cinste marelui părinte și ierarh Dionisie de Cetatea Albă-Ismail.

În rânduiala, care este precedată Hirotoniei în Arhiereu, slujba numită Cercarea și desemnarea candidatului (ipopsifiului) la treapta arhieriei, candidatul mărturisește credința deplină față de Biserica Ortodoxă și făgăduiește printre altele:

Datorez iubire și sprijin țării și națiunii mele, și făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu, față de Prea Sfințiile Voastre și de poporul ce stă înainte, că voi jertfi cu bucurie și mulțumire sufletească însăși ființa mea, de va fi nevoie, pentru a lor întreagă păstrare, creștere și propășire.

Aceste cuvinte importante cu siguranță le-a rostit și Dionisie Erhan, înainte de a fi avansat în treapta de episcop.

La învestirea Prea Sfinţitului Dionisie ca episcop al Ismailului, la 20 aprilie 1934, regele Carol al II-a i-a spus următoarele cuvinte: „…Porneşti la drum cu o bogată comoară: dragostea turmei şi cu un frumos trecut de luptă naţională… Fii, Prea Sfinţia Ta, acela, care să străjuieşti fără odihnă la ridicarea Neamului, fii acela, care în Eparhia ta să te poţi lăuda că ai adus copii la şcoală, că ai îndemnat fără contenire pe cei păstoriţi să-şi întărească sufletele şi minţile. Biserica condusă de tine să fie lumină strălucitoare a puterii româneşti pe plaiurile basarabene”.

Nu știu dacă regele era bine informat despre succese anterioare ale ierarhului basarabean, dar cele rostite în Palatul Regal, l-au caracterizat pe sfântul ierarh drept Păstorul cel bun, care, după porunca Mântuitorului, „îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10,11).

În anul 1883, la vârsta de 15 ani, a bătut odată la poarta veche a mănăstirii Suruceni, tânărul fiu Dimitrie” și aici „în umbra brazilor mănăstireşti, în ungherele în care lăcrămau candelele şi făcliile, în chilia cu miros de busuioc şi flori de câmp, în asprele şi fericitele zile de post şi rugă, sufletul lui s-a luminat şi în această lumină i s-a zămislit clar drumul menirii sale pe care l-a parcurs stăruitor, gospodăreşte… Iată-l parcurgând primele trepte monahale. Iată-l iconom, ieromonah, stareţ şi arhimandrit…”. Peste 60 de ani va reveni pentru odihna cea veșnică. Iar peste 75, cu ocazia lucrărilor de reconstrucție a Bisericii mănăstirești „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” se descoperă nouă credincioșilor, într-o gropniță „în chip minunat, trupul neatins de stricăciune” al Episcopului Dionisie.

La începutul secolului XX numeroși clerici basarabeni, printre care s-a numără Dionisie Erhan, au jucat un rol important la realizarea Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, mai ales prin intermediul predicilor orale și cele scrise în presa timpului.

La 22 martie 1918, ziarul „Cuvânt Moldovenesc” a publicat o amplă scrisoare a egumenului Dionisie Erhan de la mănăstirea Suruceni, judeţul Chişinău, în care se cerea revenirea Bisericii Ortodoxe din Basarabia la Biserica Ortodoxă Română „din ale cărei hotare am fost rupţi politiceşte şi duhovniceşti. În finalul scrisorii, Dionisie arăta că „în 1812 Sinodul rusesc n-a avut nici un drept să-i alipească duhovniceşte pe cei răpiţi politiceşte, făcând aceasta în pofida sfintelor canoane şi obiceiurilor Bisericii Ortodoxe”.

Nu avea studii teologice, nu avea universități finisate. Și totuși, era competent ca un slujitor, cunoaștea Biblia pe de rost. Gala Galaction spunea despre Dionisie, că acesta avea intelegență născută, nefăcută.

Un eveniment de importanță națională în perioada interbelică a fost inagurarea în anul 1926 a Facultății de Teologie din Chișinău. „Adevărată conștiință românească s-a cristalizat în jurul acestei școli de ortodoxie națională”, amintește teologul și poetul Nichifor Crainic despre deschiderea acestei instituții teologice. Despre rolul și impactul care a adus Facultatea de Teologie din Chișinău pentru teologie ortodoxă, prin profesorii ei celebri, aboslvenți renumiți și publicații de interes mondial, nu ne vom opri.

Și anume Facultatea a salvat soarta Sfântului Dionisie Erhan. La 22 octombrie 1933 Sfântul Sinod a invalidat alegerea lui Dionisie ca episcop de Ismail pe motiv că învingătorul nu deținea diplomă universitară.

Dionisie Erhan întrunea toate condiții dogmatice, liturgice și pastorale. Însă, cele civile, și anume prezența unei diplome de studii teologice universitare a devenit un impiediment fără precedent. Deși toată lumea, întreaga Basarabia îl dorea, Statutul Bisericii Ortodoxe nu poate accepta hirotonia unui candidat fără licența în teologie.

Soluția a fost găsită: consiliul profesoral al Facultății de Teologie, împreună cu senatul Universității din Iași, luând în considerare dorința unanimă a credincioșilor din sudul Basarabiei de a-l avea ca Episcop pe Dionisie, într-o însuflețită ședință din 21 martie 1934, la inițiativa decanului, profesorul Nicolae Popescu-Prahova, i-a acordat cu mari elogii titlul de Doctor Honoris Causa. După acest eveniment Sfântul Sinod s-a întrunit în ședințele din 18-19 aprilie 1934, sub președinția Patriarhului  Miron Cristea, confirmând alegerea ca Episcop titular al Episcopiei Cetatea Albă-Ismail. Astfel piedica a fost înlăturată, iar Facultatea de facto a contribuit la investirea vrednicului de pomenire – ierarh Dionisie în treapta de episcop.

Întreaga viața sfântului Ierarh a fost o slujire jertfelnică în fața Sfântului Altar, o lucrare pastorală de excepție și activitatea caritabilă de toată admirație.

Nenumărate predici și articole, școli de pictură și orfelinate, biserici târnosite și renovate și multe alte realizări lăsate în urma slujirii arhipăstorești ale lui Dionisie Erhan în calitate de Episcop de Cetatea-Albă-Ismail.

Mare Nicolae Iorga zicea că „un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. Să nu uităm trecutul, ca să nu plătit cu preț scump viața omenească, cultura și credința strămoșească.

Să nu uităm, să amintim, să mărturisim viața, faptele și meritele acestui mare ierarh, predicator și rugător: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13, 7).

Preotul Dr. Maxim Melinti,

Biserica Ghidighici