VULPEA ȘI GRĂDINA CU POAME
O vulpe văzu odată o grădină în care se aflau multe bunătăţi. Grădina era, însă, împrejmuită de ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări.
 
‒ Ce aş putea face să pătrund în grădină? se întrebă vulpea. Umblând de jur-împrejurul zidului, zări o gaură, dar aceasta era prea îngustă pentru a trece prin ea. Tot gândindu-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise:
 
‒ Ştiu ce voi face! Voi răbda de foame câteva zile, voi slăbi şi voi incăpea prin gaură. Zis şi făcut. După trei zile de înfometare, vulpea se strecură prin gaură şi, ajungand la poame, se ospătă din belşug. Dar, după cateva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă dădu de alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai incăpea pe gaură. Ce-i de făcut?
 
‒ Nu-i alt mod să scap de aici, îşi zise vulpea necăjită, decat să mă înfometez din nou, ca să slăbesc.
 
Răbdă iar trei zile şi, slăbind, se strecură afară. Cand se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise:
 
‒ Frumoasă mai eşti tu, grădină, şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Am pierdut timpul şi nu m-am putut bucura de poamele tale, pentru că mai mult am răbdat de foame…
 
Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea aceasta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi.
 
Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele?
 
„600 de Istorioare religioase”, pr. Iosif Trifa, pp. 60-61

Lasă un comentariu

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video