27 Martie 2015 Vizualizări: 1024
În ziua de 24 martie – Ziua Mondiala a Luptei împotriva Tuberculozei, când am postat un articol despre rolul preotului în prevenirea și profilaxia acestei maladii, am fost întrebat de cineva, dacă voi vorbi și despre evenimentul din 27 martie – ziua în care se marcează Unirea Basarabiei cu România. Am spus că poziția mea personală nu pot să dau, pentru a nu da replici politice sau istorice, dar voi vorbi din punct de vedere teologic, voi spune ceva despre patriotism.
În continuare vă propun câteva gânduri de-ale mele vis-a-vis de patriotism și cum se raportează acesta cu creștinismul.
Cum se poate raporta creştinul la zile comemorative decât numai cu dragoste creştinească faţă de strămoşi?
Un bun creştin trebuie să fie şi un patriot, pentru că asta înseamnă să îţi iubeşti ţara ta, locurile copilăriei tale, meleagurile ai ţi-ai petrecut adolescent şi tinereţea, biserica, unde L-ai descoperit pe Hristos şi de unde ai învăţat să-L iubeşti pe Dumnezeu, pe mama, pe învăţători.
Prin patriotism se defineşte legătura emoţională faţă de o ţară şi de o naţiune. Patriotismul creştinesc nu poate fi episodic. Patriotul trebuie să fie un patriot în fiecare zi, în fiecare moment, indiferent unde s-ar afla, în ţară sa sau peste hotarele ei.
Şi precum un bun creştin este dator să fie creştin prin rodul credinţei lui, arătând fapte milosteniei, dragostei, credinţei, îndelung-răbdării, asemenea şi un patriot adevărat este dator să respecte identitatea naţională moştenită de la părinţi şi strămoşi. Ţara noastră este o ţară creştină, zidită pe jertfa înaintaşilor, care au murit pentru neam, pentru limba, pentru credinţa. Urmând exemplul lui Hristos şi martirilor creştini au vărsat sânge pentru aproapele său. Cum putem uita oare jertfa lor?
Se leagă oare creştinismul cu patriotismul? Da!
Oricât am vrea, nu putem despărţi patriotismul de creştinism pentru că a fi creştin înseamnă a fi patriot. Şi nici într-un caz nationalist, sau şi mai rău – xenofob. Pentru că “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galat. 3, 28).
Ziua de astăzi este ziua în care trebuie să vibreze şi să zguduie cugetele noastre, mintea noastra şi inima noastră întru amintirea celor adormiţi. Să arătăm respectul faţă de părinţi, bunei şi străbunei.
Este ziua în care putem vorbi despre exemple demne de urmat pentru tinerele vlăstare, care ar trebui să se hrănească cu seva patriotismului, credinţei şi tradiţiei.
Mihai Eminescu a spus: “Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”. Aşa cum Sfânta Liturghie, care deşi se slujeşte în fiecare biserică şi colţ de lume, în limbi diferite şi melodii varitate, dar împărtăşeşte acelaşi Trup al lui Hristos, propovăduind astfel unitatea credinţei, şi Ziua de astăzi nu poate înseamnă ceva ruşinos sau urât, ci trebuie să devină un îndemn la reculegere, la refacerea obiectivilor de unitate spirituală, de compasiune şi prevenire a conflictelor naționale și culturale.
Dumnezeu să-i odihnească pe toţi strămoși,
din veac părinți și frați ai noștrii care au murit
pentru independența, neam şi credinţa!
Preot. Maxim Melinti
Lasă un comentariu