Toate noutatile
17 Aprilie 2024 Vizualizări: 145
Biserica Ghidighici are frumoasa tradiție de 3 ani să organizeze premierea elevilor care au participat la anumite concursuri naționale și/sau internațioanale. Astfel în data de 7 aprilie, la Biserica din Biserica Ghidighici, elevi instituțiilor de învățământ: Gimnaziul “Ion T. Costin”, satul Ghidighici, Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Hyperion”, or. Durlești, precum și tinerii de la Școala […]
21 August 2023 Vizualizări: 697
Sărbătoarea „Schimbarea la față a Mântuitorului” – hramul bisericii noi, serbată la Ghidighici. După liturghia praznicală, am oficiat te-deum de mulțumire pentru lucrările realizate la construcția noii biserici și a Centrului Social „Insula Fericirii”, rugându-ne pentru sănătate ctitorilor și donatorilor noului sfânt locaș. Spre final, comunitatea noastră s-a unit la o […]
12 Septembrie 2022 Vizualizări: 667
Predica părintelui Maxim Melinti, paroh al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, mun. Chișinău, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul și la pericopa evanghelică a Duminicii a XIII-a după Cincizecime (Matei XXI, 33-44): Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit […]
05 Septembrie 2022 Vizualizări: 528
Predica părintelui Vasile Manică, clericul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Ghidighici, la pericopa evanghelică a Duminicii a XII-a după Cincizecime (Matei XIX, 16-26): În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar […]
24 August 2022 Vizualizări: 351
2️⃣4️⃣.0️⃣8️⃣.2️⃣0️⃣2️⃣2️⃣ – copiii din cadrul Școlii de Catehizare „Sf. Ioan Gură de Aur” a Bisericii noastre au avut parte de excursie neobișnuită la Tipografia „Artpoligraf” din Chișinău. Copiii au făcut cunoștință cu procesul de pregătire și tipărirea cărților, revistelor, precum și confecționarea obiectelor de promovare și publicitate. La final, copiii au fost serviți […]
10 Octombrie 2021 Vizualizări: 512
În Duminica a XVI-a după Cincizecime, Părintele Maxim Melinti, paroh al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici a vorbit despre ascultare, lupta și urmarea lui Hristos. Vizionare plăcută! Să luăm aminte!
19 August 2021 Vizualizări: 875
Schimbarea la față a Mântuitorului celebrată în Biserica noastră. Binecuvântarea strugurilor și masă praznicală pentru toți creștinii. Mulțumim tuturor, celor ce au susținut sărbătoarea de astăzi. #bisericaghidighici #insulaferiricii
27 Iunie 2021 Vizualizări: 748
Duminica de duminica la Biserica Ghidighici au loc lecții catehitice în cadrul Școlii Duminicale pentru copii cu diferite vârste. Astăzi, în duminica Tututor Sfinților am privit ca de-obicei un filmuleț, apoi, în dependentă de vârsta copii, am lucrat cu fișe didactice și activități educative. Fiecare lecție se începe cu o […]
24 Iunie 2021 Vizualizări: 641
Predica părintelui Maxim Melinti la pericopa din Apostol (Fapte 2, 1-11) în Duminica Pogorârii Sfântului Duh
10 Noiembrie 2020 Vizualizări: 534
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.